Prin forța împrejurărilor, în ultimele săptămâni, am ajuns foarte des în zona Pipera. Știți, este satul de la marginea Bucureștiului care s-a transformat în cartier, locul unde, în ultimii ani, s-au construit la grămadă, clădiri de birou, fabrici, malluri și blocuri de locuit. Auzisem de zonă, trecusem rapid de câteva ori pe acolo în ultimii ani, dar abia acum am reușit să văd de aproape fenomenul Pipera-Voluntari.
Primul lucru pe care îl observi sunt clădirile. Noi, înghesuite una în alta, construite de parcă nimeni nu s-a gândit la ansamblu, ci doar la piesele care îl formează. Apoi, este vizibilă infrastructura. Drumurile au rămas la fel de late ca atunci când în zonă erau construite doar fabricile unei noi industrii pe care Ceaușescu s-a ambiționat să o aducă la marginea Bucureștiului. Doar că acum mașinile, cursele speciale, microbuzele și tramvaiele se înghesuie pe șoseaua îngustă și plină de praf. Este tipic pentru România: s-a făcut o dezvoltare imobiliară de proporții, care, însă, nu a fost susținută de dezvoltarea pe măsură a infrastructurii.
Cei mai interesanți sunt însă oamenii care lucrează în zonă. Sunt, majoritatea dintre ei, tineri și probabil că dacă s-ar face un studiu ar ajunge la concluzia că este una dintre cele mai mari aglomerări de oameni tineri din București sau chiar din țară. Am tras cu urechea la temele de dialog ale tinerilor care lucrează în Pipera și într-o ordine aleatorie le pot menționa: vacanțe în țară sau în străinătate, problemele de la job, cu X și cu Y, cu furnizorii și clienții, moda, evident, și, poate, puțină politică. Își trăiesc aproape jumătate din zi în zonă, iar companiile care i-au angajat și-au dat silința să le asigure confortul de a ajunge și de a rămâne la job: de la autobuze care fac curse speciale de câteva ori pe oră până la clădirile de birouri aflate nu în Pipera, ci în Voluntari, până la restaurante unde se poate mânca la prânz cu bonuri de masă sau cu abonament. Restaurantele-cantine, care au în meniu de la vegan și raw vegan, până la mâncăruri pentru gurmanzi, sunt luate cu asalt, la ora mesei.
Invitație nescrisă. Tocmai pentru a vedea acest peisaj populat, președintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să facă o vizită în zonă. Senzația este că românii care lucrează în Pipera sunt complet uitați de politica românească. Sau, mai exact, deciziile politice nu îi privesc pe tinerii din Pipera decât atunci când vine vorba să le ia ceva sau când ei și companiile la care lucrează plătesc impozitele și taxele.
Creșterea salariilor bugetare și a pensiilor nu îi atinge pe angajații din Pipera din sectorul privat decât în măsura în care banii din bugete se duc către salariile din sectorul public și foarte puțin pentru investițiile care să aibă legătură cu zona.
Atunci când guvernul își aduce aminte de oamenii din Pipera este doar pentru a le lua ceva. De dat, nu le dau nimic. Anul trecut, s-a renunțat la plafonarea contribuțiilor sociale și a contribuțiilor de sănătate la nivelul a cinci salarii medii brute. Lovitură directă pentru angajații din Pipera. Tot anul trecut, guvernul a schimbat modul de impozitare a salariaților din IT. Acum, se pune problema de a schimba regulile de funcționare ale Pilonului II de pensii administrat privat, la care angajații din Pipera sunt contributori. Guvernul vrea să îi momească pe niște oameni care nu au nimic de-a face cu statul român să își mute contribuțiile la viitoarele pensii doar la stat și să renunțe la cele administrate privat. Cu ce șanse, rămâne de văzut.
Nu este vorba doar despre Pipera. Fiecare dintre marile orașe ale României, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara sau Constanța, au coagulat „pipere“ mai mici sau mai mari în care s-au dezvoltat industriile 4.0.
Necunoscuți fără voie. Marea problemă este că politicienii români de stânga nu îi cunosc sau nu mai vor să îi cunoască pe tinerii care lucrează în noile industrii ale acestui secol. Nu știu la ce oră se trezesc, nu știu când pleacă la job, la ce oră sunt la metrou și când ajung la birou. Nu știu cum se întorc acasă de la serviciu, unde mănâncă, cum își fac vacanțele fără tichete speciale scutite de impozite de către stat, nu știu ce fac în weekend și cât lucrează pe zi, pe lună sau pe an. Politicienii de stânga le-au pus o etichetă ironică, „tinerii frumoși și liberi“, și acum îi ignoră sau, în cel mai bun caz, îi lasă „să fiarbă în suc propriu“.
Politicienii de stânga nici măcar nu sunt interesați de tinerii angajați din Pipera, pentru că au un calcul cinic, știu cu siguranță că aceștia nu au votat și nu vor vota stânga politică. Dar România se află într-un punct în care politicienii trebuie să se afle deasupra intereselor electorale. Țesătura socială pare că se destramă pe zi ce trece. Conflictul dintre generații este tot mai pronunțat, la fel și cel dintre bugetari și angajații din sectorul privat.
Numai că angajații din Pipera merită un pic de considerație măcar din motivul pragmatic care spune că, dacă vor rămâne să lucreze în țară, ei vor trebui să achite nota de plată care va urma. Adică ei vor plăti toate fanteziile și excesele bugetare de astăzi, toate salariile și pensiile mărite, toate pensiile speciale, toate subvențiile acordate companiilor de stat și toate dobânzile la împrumuturile făcute azi.
