Pactul cu diavolul: De când Rusia a invadat Ucraina, țările occidentale au început să caute sprijin inclusiv de la regimuri autoritare

Ca și în Războiul Rece, compromisurile urâte vor fi inevitabile în perioada ur­mă­toare, se tem mulți. Așa cum Occidentul a închis ochii la abuzurile co­mise de aliații săi anticomuniști în trecut, la fel s-ar putea preta și acum la în­țe­legeri păguboase democrației pentru a-l opri pe președintele rus Vladimir Putin.

„Lupta dintre autocrație și democrație este provocarea definitorie a vremurilor noastre“, spunea în decembrie preșe­din­tele american Joe Biden. Invadarea re­centă a Ucrainei la ordinul lui Putin îi dă dreptate. Oprirea lui Putin intră în siajul aceleiași lupte dintre democrație și auto­crație, o antiteză clară care nu se traduce însă și în jocul geopolitic.

Chiar dacă aliatul cel mai important al lui Putin, China, este un stat autoritar, sunt și câteva democrații ambivalente față de război. Africa de Sud, unde partidul de guvernământ a avut o îndelungă prietenie cu fosta Uniune Sovietică, dă acum într-un fel vina pe NATO pentru răz­boiul din Ucraina. Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, lăudat cândva de Putin, joacă pe neutralitate, iar Israelul și-a asumat rolul de mediator.

Biden caută și el susținerea regimurilor autoritare, ceea ce implică serioase pro­vo­cări diplomatice și politice.

Să luăm exemplul Turciei, un stat de o importanță strategică, dar unde demo­crația este sub asediu. Ei bine, în contextul războ­iu­lui din Ucraina, vocile critice la adresa pre­ședintelui său autoritar, Recep Tayyip Erdogan, au amuțit.

Pe de o parte, Turcia a sărit în ajutorul Ucrainei, furnizându-i dronele de luptă extrem de eficiente, pe de alta însă, nu aplică sancțiunile impuse Rusiei și a lăsat deschis spațiul aerian pentru avioanele rusești. Mai mult, dă o gură de oxigen regimului de la Kremlin, sugerând că schimburile comerciale dintre Turcia și Rusia pot fi făcute în aur sau în ruble. Totodată, rușii de rând per­secutați acasă se refugiază cu zecile de mii în Turcia, dar, odată cu ei, și oligarhii sancționați și alungați din Occident.

Oficialii occidentali cer zilnic Turciei, mem­bră a NATO, să adopte o poziție mai dură față de Rusia. Democrații turci se tem că Erdogan va cere un preț mare pentru orice ajutor, inclusiv o toleranță față de obiceiul de a-și băga opozanții politici și din mass-media la închisoare. Mai mult, pe 1 martie, liderul de la Ankara chiar a sugerat că Turcia ar trebui să înceapă accelerat negocierile de preaderare la Uniunea Euro­peană. Iar la câteva zile, chiar i-a cerut pre­șe­dintelui Biden să ridice sancțiunile impuse industriei turce a apărării, după ce Turcia a achiziționat sistemul defensiv ae­rian rusesc S-400. Puțin probabil să se în­tâmple, numai că SUA au mai făcut o alianță cu Turcia nedemocratică și în timpul Răz­boiului Rece și ar putea să o facă și acum.

Democrațiile liberale se confruntă, așa­dar, cu această dilemă. Polonia este mai de­mocratică decât Turcia, este clar, dar în ultimii ani guvernul de la Varșovia a atacat sistemul juridic și a reprimat libertatea presei. Este și motivul pentru care UE a înghe­țat stimulul financiar de 36 de miliarde de euro alocat Poloniei.

Totuși, în acest moment, Polonia a primit aproape două treimi din refugiații ucraineni și permite tranzitul echipamentelor militare care susțin rezistența Ucrainei. În fața ame­nin­țării Rusiei, vechiul său inamic, Polonia este dispusă să se împace cu UE și, la schimb, partidul de guvernământ PiS va mai lărgi probabil puțin lesa pusă justiției și presei. Nu este exclusă nici reacția opusă – dat fiind că partenerii occidentali sunt acum concentrați pe rolul critic pe care-l joacă în criza refugiaților și nu numai.

„Ar fi foarte ciudat să punem presiune pe guvernul polonez privind respectarea statului de drept acum. Dar Varșovia trebuie să înțeleagă că pentru a combate autocrația este nevoie de întărirea democrației“, a comentat un analist apropiat Administrației Biden.

În ceea ce-i privește, criticii se tem că PiS va folosi contextul pentru a-și adânci controlul asupra instituțiilor poloneze și a-și în­teți atacurile la adresa forțelor de opoziție.

Exportatoarele de petrol

Războiul din Ucraina a cauzat o creștere abruptă a prețurilor la energie, determinând Occidentul să-și reconsidere și relațiile cu petrostatele autocrate. Din cele 13 membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), 11 sunt considerate non-demo­cra­ții de organizația neguvernamentală ameri­cană Freedom House, iar două – par­țial non-­­democrații.

Spre deosebire de predecesorul său (Do­nald Trump), Biden i-a deranjat serios pe liderii statelor din Golf, insistând pe respectarea drepturilor omului. A promis că va face regimul sau­dit „un stat paria, așa cum și este“. Acum însă îi cere să extragă mai mult țiței – mesaj întărit de premierul britanic Boris Johnson, care a vizitat Riadul pe 16 martie. Biden s-ar putea să meargă mai departe cu tolerarea prințului moștenitor, Mohammed bin Sal­man (MBS), pe care l-a acuzat în 2018 de im­plicarea în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în Turcia.

În plus, MBS cochetează cu China pentru a arăta că are opțiuni (ia în calcul să vândă țițeiul către China în yuani și nu în dolari, potrivit Wall Street Journal). Ce vrea MBS? Sprijin în războiul său din Yemen și imunitate în fața sancțiunilor SUA.

Să ne uităm la o altă țară cu petrol, Vene­zuela, care speră ca războiul din Ucraina să o scape de embargo. Multe democrații re­fuză să-l recunoască pe dictatorul Nicolás Maduro ca președinte, fiindcă a fraudat flagrant alegerile prezidențiale. Putin l-a sus­ți­nut pe Maduro cu arme și cu bani, chiar și cu soldați, într-un exercițiu menit să demonstreze că se poate foarte bine ames­teca în jocul politic în apropierea Statelor Unite. În prezent, calculele tuturor se schimbă.

Maduro este clar că nu se mai poate baza pe Putin, iar prioritatea lui Biden este acum să-l oprească pe Putin și mai deloc interesat să-l dea jos pe Maduro. De aici și declarația uluitoare făcută de Maduro pe 7 martie, după o întâlnire a delegațiilor americană și venezueleană. „Cele două drapele arată superb unul lângă altul, unite, așa cum SUA și Venezuela ar trebui să fie“, a exclamat acesta. Administrația Biden a precizat că principa­lul scop al vizitei a fost umanitar (Maduro a eliberat doi cetățeni americani deținuți în Venezuela).

O istorie lungă

Democrațiile au o istorie lungă a înțelegerilor cu regimurile autoritare. Unele, absolut necesare. Înfrângerea Germaniei naziste nu ar fi fost posibilă fără alianța cu liderul sovietic Iosif Stalin, ceea ce l-a făcut pe premierul britanic de atunci, Winston Churchill, să justifice marele compromis cu remarca: „Dacă Hitler ar invada Iadul, chiar și diavolului i-aș fi făcut o pre­zen­tare favorabilă în Camera Comunelor“.

Altele însă nu sunt deloc onorabile – sprijinirea, de pildă, a unor cleptocrați antico­muniști din țări complet marginale (vezi susținerea lui Mobutu Sese Seko în Zair, actuala Republică Democrată Congo).

Confruntarea cu Putin va forța însă Occi­dentul să-și reconsidere relațiile cu liderii autocrați. Numai că noul Război Rece va fi diferit de cel vechi – comunismul se baza pe o ideologie care a inspirat revoluții în Africa, Asia, America Latină. Putinismul se bazează doar pe ură naționalist-revanșardă. Nici China, nici Rusia de azi nu oferă o viziune convingătoare asupra lumii, astfel încât să ralieze și alte popoare, notează Stewart Patrick, de la organizația americană Council on Foreign Relations. Partea bună este că re­prezintă o amenințare existențială mai mică la adresa lumii libere comparativ cu defuncta URSS.

Până acum, războiul din Ucraina a expus în mod clar atuurile democrației și dezavantajele unei autocrații. Curajul ucrainenilor și dorința lor de libertate inspiră întreaga lume. În războiul pornit, Putin este sabotat de propria corupție a regimului său autocratic. Armata rusă este mult mai slabă în teren decât pe hârtie, dat fiind că o mare parte din bugete au fost deturnate.

Chiar și cu această poză clară în antiteză a celor două tipuri de guvernământ, nu știm cum se va termina acest război și nici ce impact va avea asupra democrației globale. Dacă Putin va obține un simulacru de victorie, mulți dictatori vor prinde curaj. Dacă va pierde, va fi vânt în pânze pentru forțele democratice în lupta lor cu dictatorii lumii. La summitul despre democrație pe care Biden îl va convoca din nou la final de an, multe vor depinde de curajul ucrainenilor și de ajutorul pe care-l primesc de la de­mo­crațiile lumii, cu toate neajunsurile lor.

Marea rivalitate

Revine în prim-plan antiteza autocrație-democrație.

• PROVOCAREA. Statele Unite ale Americii rămân cea mai puternică țară a lumii din ulti­mii 70 de ani, dar întrebarea tuturor este dacă marile rivale autocrate, Rusia și China, vor reuși să-i submineze acest statut. Unii spun că da, alții zic că nu, iar cei din urmă argumen­tează prin avantajele (economice, militare, di­plomatice) native ale unei demo­crații în geo­poli­tica internațională. Sunt cărți care pun față în față autocrațiile și demo­crațiile de la Grecia Antică până la Războiul Rece, iar câș­tigătoare ale politicii interna­ționale ies democrațiile, cu toate defectele lor.
• ARGUMENT. Dacă, în Războiul Rece, argumentul invocat era acela că respectivele compromisuri au fost necesare pentru a contracara extinderea comunismului, acum capcana este aceeași – argumentul spus lumii și alegă­torilor de acasă ar fi că putem face alianță cu autocrații pentru a confrunta o autocrație.
• CAZUL VENEZUELA. Chiar și o reapropiere limitată poate consolida regimul lui Maduro. Întâlnirea recentă cu oficialii americani este o recunoaștere de facto că Maduro este la butoane, remarca Temir Porras, fost șef al statului major al lui Maduro. Acasă, Biden a fost sancționat de republicani, pentru că întâlnirea a dat o lovitură devastatoare opo­ziției lui Maduro, a constatat senatorul Marco Rubio.

Acest articol a apărut în numărul 137 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty