Pact Iran-China: Petrol contra investiții de 400 de miliarde de dolari

Acordul sino-iranian netezește terenul pentru investiții chineze de miliarde de dolari în Iran și scurtcircuitează stra­tegia Administrației Trump de a-l izola și a-i tempera astfel ambițiile mili­tare și nucleare. Mai mult, Beijingul amenință hegemonia Statelor Unite în Orientul Mijlociu la toate capitolele: comerț, teh­nologie și, mai nou, militar.

Când, în septembrie 2015, Rusia redevenea activă în Orientul Mijlociu, trimițând trupe în Siria, Israelul și Occidentul au dat semne de nervozitate, temându-se de o nouă ascensiune a acesteia în regiune. Temerea a fost însă supralicitată. La cinci ani de atunci, Rusia este prinsă într-un con­flict aparent fără sfârșit, Siria este o gră­madă de moloz, iar influența Moscovei în restul regiunii rămâne marginală, opi­nează un editorialist al publicației israeliene Haaretz.

În iulie 2020, asistăm la un alt moment-cheie, iar de data aceasta s-ar putea chiar să fie motiv de îngrijorare. Potrivit infor­ma­țiilor obținute de The New York Times la mijlocul lunii iulie, Iranul și China au încheiat o înțelegere tacită pe zona de in­vestiții și securitate. Pactul implică exer­ciții și pregătire militară comune, colaborare în materie de dezvoltare de armament și de intelligence și un barter pe 25 de ani – petrol contra investiții în valoare de 400 de miliarde de dolari. Pactul este o lovitură majoră dată Statelor Unite, care în­cearcă de mulți ani să țină în izolare economia iraniană. Și mai mult decât atât, China nu va mai fi, ca până acum, doar abilul jucător care cumpără petrol, exportă marfă și construiește infrastructură, fără a se amesteca însă în politica murdară a regiunii. Puterea de la Beijing se poziționează drept un rival direct al SUA în Orientul Mijlociu.

Rusia rămâne cea mai șifo­nat. China este a doua mare economie a lumii, poate furniza tehnologie, asigura investiții, forță de muncă înalt calificată și con­sumă cea mai mare cantitate de țiței din lume.

După cum a înțeles și Israelul, SUA s-au trezit și au adulmecat amenințarea strate­gică, motiv pentru care abordează în termeni duri relațiile comerciale dintre aliații săi și Beijing. De altfel, mesajul pe care se­cre­tarul de stat, Mike Pompeo, l-a dat Israelului în luna mai este transmis și statelor aliate din Golf.

Numai că este posibil ca SUA să se fi tre­zit prea târziu. Legăturile comerciale și financiare ale Chinei cu țările din Golf au crescut enorm în ultimii ani și nu mai este vorba doar de barterul țiței contra importu­rilor chineze. Este o relație comer­cială pe care SUA nu o pot tolera: este vorba de in­ves­tiții și tehnologie, prin intermediul că­rora statele din Golf intră tot mai mult în sfera de influență a Chinei.

Noua tehnologie 5G este cel mai bun exemplu. Introducerea infrastructurii 5G este critică pentru orice țară care se do­rește avansată, dar cine furnizează componentele poate ajunge să spioneze utilizatorii sau chiar să lanseze atacuri cibernetice împotriva acestora. China este lider pe teh­nologia 5G, punând SUA într-o poziție je­nantă – poate cel mult să le interzică alia­ților să cumpere tehnologia chineză, fără să le ofere o alternativă.

Un pas în spate

Pandemia a slăbit și mai mult poziția Statelor Unite, după cum s-a putut vedea în cazul testării personalului Ambasadei SUA din Abu Dhabi. Autoritățile din Emirate au oferit teste gratuite, refuzate însă de americani pe motiv că erau produse de un joint-venture între compania chineză BGI (care operează și în Israel) și un parte­ner local. Oficialii americani s-au te­mut că Beijingul ar putea obține astfel in­formații genetice despre angajații săi.

În realitate, China a reacționat și gestionat mult mai bine pandemia comparativ cu SUA. Nu doar că produce o mare parte din echipamentele medicale necesare pentru a ține sub control răspândirea virusului, dar a și făcut eforturi pentru a-și îmbunătăți imaginea și a se proiecta în spațiul public drept țara care știe să gestioneze criza.

După cum atrage atenția într-un recent editorial și Karen Young în publicația Al-Mo­nitor, președintele Donald Trump nu face decât să irosească atuurile Americii în rivalitatea cu China. Rămâne o forță militară, dar în același timp a făcut un pas în spate în privința prezenței în Orientul Mijlociu.

Acordul cu Iranul, dacă se materializează, propulsează China la un nou nivel, care, de data aceasta, nu implică doar comerțul și in­vestițiile, ci și zona militară. Acordul poate avea și efect de bumerang, dacă Beijingul se apropie totuși prea mult de Teheran într-un moment în care puterile din Golf privesc Ira­nul drept un rival periculos.

Economia Iranului este atât de deterio­rată, încât nu are cum să refuze discounturile chineze acordate la țiței și nici benefi­ciile dezvoltării de infrastructură critică. În plus, Beijingul este sigur că iranienii au nevoie disperată ca economia chineză să le cumpere țițeiul.

Lovitura

Pentru Israel, înfruntarea ame­ri­cano-chineză este mult mai periculoasă decât este pentru Rusia, care face acum pe superputerea în Siria și în Libia. Dacă va trebui vreodată să aleagă, Israelul va fi nevoit să aleagă Statele Unite, dar nu va fi ușor într-un context în care China se va impune ca superputere în Orientul Mijlociu. Suntem încă departe de acel moment, dar în mod cert se apropie, cred cei de la Haaretz.

Parteneriatul, propus inițial de președin­tele Chinei, Xi Jinping, în timpul unei vizite în Iran, în 2016, a fost aprobat de Cabinetul președintelui Hassan Rouhani în iunie, po­trivit informațiilor furnizate în iulie de mi­nistrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif. Versiunea finală (a ajuns la redacția The New York Times chiar cu acest nume) a fost datată iunie 2020, dar încă nu a fost trimisă în parlamentul iranian pentru aprobare și nici adusă în dezbatere publică. Nici la Beijing nu s-au dat multe detalii în spațiul public și nu este clar dacă guvernul lui Xi l-a semnat și când îl va anunța.

Una peste alta, este o lovitură majoră dată politicii agresive a Statelor Unite față de Iran de la momentul abandonării în 2015 a tratatului nuclear încheiat de președintele Barack Obama și liderii statelor G7. Sanc­țiunile dure au ruinat economia iraniană și au aruncat practic Teheranul în brațele Chinei, care are tehnologia și apetitul pentru țiței de care Iranul are nevoie.

Iranul a fost unul dintre cei mai mari pro­ducători mondiali de țiței, numai că exporturile, principala sursă de bani la bugetul de stat, s-au prăbușit după sancțiunile din 2018. China importă 75% din necesarul de petrol, fiind cel mai mare importator mondial de țiței, cu peste 10 milioane de barili pe zi la nivelul anului trecut.

„Două culturi asiatice cu vechime, doi par­teneri economici, politici, culturali cu viziuni comune și interese multilaterale reciproce se gândesc să mai încheie un acord“, se spune în deschiderea documentului.

Investițiile chineze în Iran ar putea ajunge la 400 de miliarde de dolari în următorii 25 de ani, fapt ce ar putea atrage din partea Statelor Unite noi acțiuni ostile împotriva companiilor chineze (mai ales a celor care vor fi implicate în acordul cu Iranul), cum s-a întâmplat în ultimele luni.

Și cooperarea militară naște deja temeri la Washington. Navele de război americane se tot intersectează cu forțele iraniene în apele Golfului Persic și con­testă supremația Chinei în Marea Chinei de Sud. De altfel, în strategia de securitate na­țională, Penta­go­nul a declarat China ca fiind adversarul SUA.

Variabila Hong Kong

Președintele Trump a parafat pe 14 iulie un act normativ menit să-i sancționeze pe oficialii chinezi din cauza noii legi prin care Beijingul le îngrădește drepturile cetățenilor din Hong Kong și a semnat, totodată, un ordin prin care pune astfel capăt statutului comercial pri­vilegiat al Hong Kongului.

„Actuala politică a Statelor Unite cu privire la China se bazează pe niște calcule strategice bazate pe informații false, ea fiind marcată de resentimente și de un bigotism caracteristic epocii lui McCarthy“, a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, referindu-se chiar la Războiul Rece, pentru a descrie nivelul actualelor tensiuni cu SUA. „E ca și când fiecare investiție chineză are substrat politic, fiecare student chinez e un spion și orice inițiativă de cooperare se înscrie într-un program subversiv“, a adăugat Wang Yi, citat de The New York Times.

Pandemia și recentele acțiuni ale Chinei de la frontierele sale – de la Pacific și până în Himalaya – au transformat actualele fisuri în niște probleme care vor fi cu greu depășite, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale americane din acest an. Potrivit declarațiilor de săptămâna trecută ale ministrului chinez de externe, SUA se fac vinovate de a fi condus relațiile la nivelul cel mai scăzut începând cu anul 1979, de când cele două țări și-au restabilit relațiile diplomatice.

Dacă se va finaliza, acordul Chinei cu Iranul va fi, așadar, o nouă lovitură de ima­gine și strategică dată de ambele țări. Pentru Iran, ar fi prima dată când țara ar avea drept aliat o superputere, după cum re­marcă Ali Gholizadeh, cercetător iranian în cadrul Universității de Știință și Tehnologie din Beijing.

Diplomația economică

Pentru Iran, acordul cu China înseamnă prima sa alianță cu o superputere.

• Proiectele. Acordul detaliat cu Republica Populară Chineză ar urma să aducă Republicii Islamice Iran investiții masive în sistemul bancar, telecomunicații, infrastructură por­tuară și feroviară, plus alte zeci de proiecte. Concret, este vorba de aproximativ 100 de pro­iecte cu impact direct asupra vieții a mili­oane de iranieni și, în același timp, aliniate ambițiilor președintelui Chinei, Xi Jinping, de a lărgi influența strategică și econo­mică a țării sale în Eurasia.
• Comerț liber. China are în vedere, de exemplu, dezvoltarea unor zone comerciale libere în nord-vestul Iranului (regiunea Maku), în Abadan (unde se varsă fluviul Shatt al-Arab în Golful Persic) și în insula Qeshm. Nu putea lipsi propunerea de a construi infrastructura pentru rețeaua de telecomu­nicații 5G.
• Prețul. China va primi pe 25 de ani un preț preferențial la petrol, potrivit unui oficial iranian. Nu a fost lăsată deoparte nici coope­rarea militară, totul fiind justificat de nevoia „combaterii terorismului, traficului de droguri și ființe umane și a crimelor transfrontaliere“.

Acest articol a apărut în numărul 96 al revistei NewMoney.

Citește ultimul număr al revistei NewMoney în format e-paper