Pacienţii cu cancer, cu diabet şi boli rare vor beneficia de noi medicamente gratuite

Elena Marinescu 03/02/2023 | 18:48 Ştiri
Pacienţii cu cancer, cu diabet şi boli rare vor beneficia de noi medicamente gratuite

Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională proiectul de hotărâre de Guvern care permite introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a opt noi molecule, din care două sunt aprobate pentru noi indicaţii terapeutice.

Medicamentele sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, diabet zaharat şi boli rare, mai arată comunicatul de presă al instituţiei. Pentru toate cele opt medicamente au fost emise decizii de includere condiţionată şi încheiate contracte cost-volum.

Moleculele pentru care a fost emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) decizie de includere necondiţionată în lista medicamentelor compensate şi gratuite au fost trimise comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru estimarea consumului. În perioada imediat următoare, aceste medicamente vor fi incluse pe listă printr-o Hotărâre de Guvern ulterioară, mai indică sursa citată

În cursul anului trecut, au fost introduse prin trei hotărâri de Guvern un număr de 76 de molecule noi, ceea ce a reprezentat o creştere importantă faţă de anul 2021, când au fost introduse 56 de molecule, mai precizează MS.

„Acest lucru reflectă interesul Ministerului Sănătăţii de accelerare a procedurii de includere a medicamentelor pe lista de medicamente compensate şi gratuite şi de îmbunătăţire a accesului pacienţilor la terapii inovative”, conform comunicatului de presă.