P3 are un nou director de achiziții în România

Cristina Dobreanu 14/06/2017 | 11:49 Ştiri
P3 are un nou director de achiziții în România

P3, investitorul și dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice, a numit-o pe Sînziana Pardhan în funcția de director de achiziții în România.

Cu o experiență bogată în investiții, achiziții și vânzări, Sînziana Pardhan a lucrat timp de 9 ani pentru compania de real estate Colliers. Înainte să se alăture echipei Colliers, Sînziana a colaborat cu SOPOLEC și cu Romanian Green Building Council în România, și a realizat proiecte de consultanță pe lângă Departamentul de Comerț al SUA (Centrul de Informare al Afacerilor din Europa Centrală și de Est), Consiliul Competitiv al Republicii Dominicane și Parteneriatul Global pentru Cunoaștere (Kuala Lumpur, Malaezia).

Sînziana Pardhan are o diplomă în Finanțe și Bănci la Academia de Studii Economice din București și un master în Business Internațional la Fletcher School of Law and Diplomacy, de la Universitatea Tufts. De asemenea, a urmat cursuri la Harvard Business School și Harvard Kennedy School, și a fost co-fondator și co-leader la Euro-Atlantic Club.

“P3 este o organizație foarte solidă și dinamică cu planuri puternice de expansiune în Europa, și sunt foarte entuziasmată să mă alătur echipei din România și să-mi aduc contribuția la creșterea companiei”, a precizat Sînziana Pardhan.

P3, deținut de către GIC, Fondul Suveran al statului Singapore, are, în acest moment, un total de 305.000 metri pătrați în 11 depozite în parcul P3 Bucharest. Localizat la numai 13 km de centrul orașului, parcul P3 Bucharest este situat pe inelul de centură al orașului, cu acces la toate cele 6 sectoare ale Bucureștiului, la Aeroportul Internațional Henri Coandă (la o distanță de 22 km) și la autostrada A2. P3 a finalizat recent trei noi clădiri în parcul P3 Bucharest și, de asemenea, plănuieşte să se extindă atât în București, cât și în centrul şi vestul țării.

La nivel european, portofoliul P3 cuprinde în prezent 182 de depozite de înaltă calitate, care totalizează 3,8 milioane metri pătrați de spații în nouă țări, și un portofoliu de terenuri de peste 1,8 milioane metri pătrați care permit dezvoltarea de noi spații.

P3 este un investitor pe termen lung, care achiziționează și dezvoltă proprietăți de o înaltă calitate pentru a le adăuga la portofoliul său în creștere. P3 nu a vândut niciodată o clădire.

Misiunea P3 este de a oferi clienţilor depozitelor noastre o experiență de primă clasă în active de înaltă calitate, aflate în locații logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte ecologice durabile care îndeplinesc cele mai înalte standarde internaționale.

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.