(P) The Azores organizează a doua ediţie a „Best Practices in Romanian CSR”

NewMoney 30/05/2017 | 17:14 Ştiri
(P) The Azores organizează a doua ediţie a „Best Practices in Romanian CSR”

 

A doua ediţie a evenimentului „Best Practices in Romanian CSR”, organizat de The Azores Sustainability & CSR Services, va avea loc pe 8 iunie la Hotel Epoque 5* din Bucureşti. În cadrul acestei conferinţe vor fi diseminate rezultatele analizei “Romania CSR Index” ediţia a II-a, cea mai importantă analiză despre implicarea companiilor din România în domeniul responsabilităţii sociale.

„Ne apropiem de 2018, anul în care Directiva 2014/95/UE va impune companiilor cu peste 500 de angajaţi din UE să fie transparente cu privire la informaţiile non-financiare. Aceste informaţii se referă la impactul asupra mediului, impactul social sau informaţii legate de personal şi de combaterea corupției. Pe lângă obligaţia impusă de lege, companiile încep să fie mai interesate de CSR şi pentru a răspunde interesului tot mai mare al investitorilor de a susţine o dezvoltare sustenabilă, dar şi pentru a comunica părţilor co-interesate cum încearcă să găsească soluţii la anumite probleme sociale sau de mediu. Acesta este contextul în care vom analiza împreună statusul CSR-ului în România, în cadrul acestei conferinţe”, subliniază  Alina Liciu, Fondator și Managing Partner The Azores, organizator al evenimentului.

Evenimentul are scopul de a aduce în discuţie atât instrumentele care pot fi folosite de companii pentru construirea strategiei de CSR şi raportarea informaţiilor non-financiare, cât şi detalii privind procesul de raportare. De asemenea, vor fi trecute în revistă cele mai recente campanii de CSR ale unor companii leader în acest domeniu în ţara noastră şi va fi analizat modul în care stabilesc aceste companii domeniul în care îşi propun sa aibă un impact, cum gestionează dialogul cu stakeholderii şi cum măsoară rezultatele.

„Best Practices in Romanian CSR” include două paneluri:

Panel 1: Importanţa CSR-ului pentru companiile din România în 2017 – în cadrul căruia speakerii vor fi Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager Coca-Cola HBC România, Nicoleta Deliu, Şef departament Comunicare Corporativă şi Afaceri Comunitare BCR, Gaetano Casale, Consultant CSR pentru Siveco România şi Alina Liciu, Fondator The Azores Sustainability and CSR Services

Panel – dezbatere: Oportunităţile raportării de CSR – cu Mona Nicolici, Head of Sustainability Department OMV Petrom, Bogdan Arnăutu, Şef Departament Comunicare HeidelbergCement România și Dragoş Tuţă, Founder & Managing Partner The CSR Agency. Moderatorul acestui panel-dezbatere va fi Iuliana Roibu, Manager Reporting Division The CSR Agency.

Evenimentul este susţinut de: Coca-Cola HBC România, BCR şi SIVECO România.

 

Co-organizator: Adrenallina, Sports PR & more

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului:

https://www.theazores.ro/best-practices-in-romanian-csr-2017/

Înscrierile se pot face aici:

https://www.theazores.ro/best-practices-in-romanian-csr-2017/inscriere/

Cei care se înscriu până pe 2 iunie vor beneficia de prețul promoţional Early Bird de 50 euro. De asemenea, reprezentanții ONG-urilor și studenții au o ofertă specială (indiferent de data de înscriere) de 40 euro. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

The Azores este o agenţie de consultanţă din România, specializată în sustenabilitate corporativă şi CSR. Agenţia a fost înfiinţată în 2013 cu scopul de a sprijini companiile din România să abordeze conceptul de sustenabilitate corporativă în conformitate cu standarde recunoscute la nivel internaţional şi de a creşte nivelul de conştientizare privind responsabilitatea socială. Principalele servicii ale agenţiei sunt: definirea strategiei şi raportarea de CSR, măsurarea impactului social al programelor de CSR şi CSR Branding.