Oscar 2020 – câştigătorii au la dispoziţie 1 minut pentru discursuri. Meniu special la gală

Elena Marinescu 28/01/2020 | 10:16 Fapt Divers
Oscar 2020 – câştigătorii au la dispoziţie 1 minut pentru discursuri. Meniu special la gală

Nominalizaţii ediţiei de anul acesta a premiilor Oscar s-au întâlnit, luni seară, pentru fotografia oficială şi un dineu la care, între altele, au fost sfătuiţi să vină la gală cu discursurile pregătite. Cea de-a 92-a gală de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc pe 9 februarie, la Los Angeles, aduce modificări interesante pentru participanţi, dar şi pentru public.

Bong Joon Ho, Greta Gerwig, Robert De Niro şi Brad Pitt s-au numărat printre cei ovaţionaţi când numele le-au fost strigate pentru fotografie. De la eveniment au lipsit, între alţii, Joaquin Phoenix, Margot Robbie, Antonio Banderas, Saoirse Ronan şi Scarlett Johansson, potrivit Variety.

Evenimentul anual din Hollywood a început cu un cocktail, iar petrecerea a fost animată de DJ Kiss, scrie News.ro. Charlize Therdon a venit însoţită de mama ei, Gerda Jacoba Aletta Maritz. „Este ziua ei de naştere”, a spus actriţa. „Cum vă place petrecerea pe care o dau pentru ea?”.

DiCaprio l-a adus la eveniment pe tatăl lui, George. Cineastul Quentin Tarantino a fost, de asemenea, prezent şi s-a lăudat cu cămaşa lui de bowling. Brad Pitt a fost asaltat de cereri de selfie-uri, iar şeful Netflix, Ted Sarandos, a conversat cu Al Pacino.

Programul oficial a fost demarat de David Rubin, preşedinte al Academiei americane de film din vara anului trecut, care a cerut un moment de reculegere pentru Kobe Bryant, care a murit duminică într-un accident de elicopter.

Producătoarele galei, Lynette Howell Taylor şi Stephanie Allain, au oferit indicaţii privind discursurile de mulţumire din seara galei – câştigătorii au la dispoziţie 1 minut de când le va fi anunţat numele şi până îşi încheie remarcile pe scenă. Taylor i-a rugat pe nominalizaţi să vină pregătiţi cu discursurile.

Academia americană de film (AMPAS) a anunţat că, atât la evenimentul de luni, cât şi la gala Oscar, oferă un meniu bazat pe legume. La fel ca în cazul Globurilor de Aur, actorul Joaquin Phoenix a îndemnat Academia să aleagă un meniu vegetarian. Meniul de la Balul Guvernatorilor Academiei, care va avea loc după gala Oscar, va fi în proporţie de 70% vegetarian.