Organizaţia Patronală Mamaia–Constanța anunță un număr mare de rezervări în stațiune pentru prima săptămână din septembrie

Andrei Dumitru 26/08/2022 | 14:31 Ştiri
Organizaţia Patronală Mamaia–Constanța anunță un număr mare de rezervări în stațiune pentru prima săptămână din septembrie

Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa anunţă un număr mare de rezervări în staţiune pentru prima săptămână din septembrie, acestea fiind realizate în cadrul programului “Litoralul pentru toţi”. Tarifele pornesc de la 70 de lei pe noapte pentru o persoană şi ajung la 360 de lei pe noapte de persoană la hotelurile de patru stele.

Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa a transmis, vineri, că programul ”Litoralul pentru toţi” se desfăşoară şi în această toamnă, iar în staţiunea Mamaia,  peste 20 unităţi de cazare şi-au anunţat participarea în cadrul acestui program, care se va desfăşura în luna septembrie.

Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro, afirmă că se înregistrează o cerere foarte mare pentru prima săptămână din septembrie.

”Înregistrăm o cerere foarte mare pentru prima săptămână din luna septembrie, când sunt aşteptaţi să ajungă în Mamaia un număr important turişti, chiar dacă vacanţa de vară este mai scurtă, iar elevii vor începe cursurile pe 5 septembrie. Oaspeţii se pot caza la tarife care pornesc de la aproximativ 70 de lei/persoană/noapte. Pentru hotelurile de 3 stele din Mamaia, preţul poate ajunge până la 326 de lei/persoană/noapte în regim de Ultra All Inclusive sau la 360 lei/persoană/noapte, pentru hotelurile de 4 stele. Numărul locurilor disponibile pentru această ofertă este limitat, iar cei care doresc să vină la mare în următoarea perioadă trebuie să îşi facă deja rezervări. Programul va continua până la sfârşitul lunii septembrie şi este completat şi cu oferte speciale pentru seniori”, a explicat Ionuţ Nedea.

Litoralul pentru Toţi este un program destinat turiştilor care doresc să îşi petreacă sejurul la mare în extrasezon.

Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa a precizat că după data de 1 septembrie, preţurile la cazare sunt mai mici, iar plajele şi staţiunea Mamaia sunt mai libere, chiar dacă vremea este încă bună pentru plajă şi băi în mare. În cadrul programului se înscriu, în fiecare primăvară şi toamnă, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele. Acestea oferă în cadrul programului, pachete turistice de şase nopţi de cazare, cu preţuri începând de la 70 de lei/persoană/noapte.