Ordinea geopolitică globală instaurată după 1945 tinde să se fragmenteze. Cine va controla noua ordine mondială? SUA, China, Rusia sau niciuna?

Strategia de neutralitate a unor state implică deopotrivă riscuri și oportuni­tăți, dar, dacă va fi un succes, va influ­ența mult timp ordinea mondială.

Prinse între Statele Unite ale Americii, China și Rusia, multe țări par tot mai decise să nu mai adere la nicio tabără. În contextul în care ordinea americană in­staurată după 1945 tinde să se fragmen­teze, iar decuplarea econo­mică se acce­le­rează, aceste țări tind spre o abordare tranzacțională, scrie revista britanică The Economist. Este o abordare care remode­lează geopolitica lumii.

Un mod de a înțelege amploarea feno­me­nului privind nealinierea este raporta­rea acestor state la Rusia. The Economist a analizat mai multe state prin pri­s­ma le­găturilor lor economice și militare cu Mos­cova, poziția diplomatică – inclusiv votul dat în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) – și dacă susțin și implemen­tează regimul internațional de sancțiuni impus după invadarea Ucrainei. Harta re­la­ționării arată, pe scurt, așa: 52 de state (Occidentul și aliații săi), în care locuiește cam 15% din populația lumii, condamnă și sancționează acțiunile Rusiei; doar 12 state (ap)laudă Rusia; celelalte 127 de țări nu pot fi puse într-o ta­bără sau alta.

Pentru a vedea ce înseamnă această ne­aliniere, The Economist s-a uitat și la clu­bul restrâns al celor mai mari 25 de eco­nomii care nu s-au pronunțat clar cu privire la războiul din Ucraina sau do­resc să rămână nealiniate în confrunta­rea sino-americană. Membrii acestui grup, să-i nu­mim „Tranzacționalii-25“ (T25), sunt foarte eterogeni în termeni de bogăție na­țională și sisteme politice. Adică o plajă di­versă, care include gigantica Indie și micu­țul Qatar, spre exemplu.

Totuși, împărtășesc ceva – sunt brutal de pragmatice, iar la un loc au devenit foarte puternice. Reprezintă azi 45% din populația totală a globului, iar ponderea în economia lumii a urcat de la 11% în 1992 la 18% în 2023, peste ponderea pe care o are Uniunea Europeană.

În secolul trecut, pentru fiecare stat, nea­li­nierea (neutralitatea) în­semna altceva. La conferința de la Ban­dung, din Indonezia (1955), apoi în 1961, la cea de la Belgrad, li­derii respectivelor state au vorbit despre o a treia lume, separată de Occident și de blocul sovietic. Apoi, de pe la finalul anilor ’60, separarea s-a făcut tot mai mult economic – se vorbea despre inegalitatea eco­no­mică dintre sudul global și nordul industrial.

A apărut și o instituție ofi­cială – Mișca­rea Nealiniată, din care fă­ceau parte statele din Africa, Asia și Ame­rica Latină. La finalul Războiului Rece, Miș­ca­rea Nealiniată a devenit însă o organizație muribundă. Astăzi, țările nealiniate nu mai sunt definite de afi­li­erea la vreo instituție și se comportă ca atare. Sunt puteri de talie medie pragmatice și oportuniste.

Într-o carte recentă, Jorge Heine, fost di­plo­mat chilian, susține că, în secolul XX, țările mai mici au fost în sfera de influență a unei superputeri. Astăzi, „există o evaluare mult mai activă a celor mai bune mijloace pentru atingerea unor obiective“, spune au­to­rul. Unii nu­mesc asta „minilateralism“ (opus multilate­ralismului) – altfel spus, abor­darea în care statele apelează la alianțe discrete, în loc să intre în curtea unui mare bloc dominat de una dintre superputeri.

Un film nou

Adesea, țările nealiniate îi acuză de ipocrizie pe liderii occidentali. În primul an al războiului din Ucraina a fost promis un ajutor de 170 de miliarde de do­lari, echivalentul a 90% din alocările umani­tare globale ale Organizației pentru Coope­rare și Dezvoltare Economică în 2021. Dacă pentru Occident este o solidaritate cu o democrație, pentru alte țări arată că statele bogate sar să ajute doar dacă asta servește propriilor interese.

„Europa trebuie să re­nunțe la gândirea că problemele Europei sunt problemele lumii, dar problemele lumii nu sunt ale Europei“, declara anul trecut ministrul indian de externe, Subrahma­nyam Jaishankar.

O declarație în linie cu opinia publică. Potrivit unui raport de anul trecut al Uni­ver­sității Cambridge, 75% dintre respondenții din democrațiile liberale au o părere ne­ga­tivă despre China, 87% despre Rusia. Poza arată exact opusul în rândul a șase miliarde de oameni care trăiesc în alte țări. Există, așa­dar, un mare ecart între cum vede Occi­dentul lumea și cum o văd celelalte țări.

Un sondaj publicat la începutul acestui an de think tankul European Council on Fo­reign Relations arată că 48% dintre indieni și 51% dintre turci spun că viitoarea ordine globală va fi definită de multipolaritate sau de o hegemonie a non-occidentalilor. Doar 37% dintre americani, 31% dintre europeni și 29% dintre britanici sunt de acord cu această viziune. În traducere, Occidentul crede că vom asista la o urmare a Războ­iu­lui Rece, restul lumii crede că va urma un film cu totul nou.

Aranjamente

Cine sunt cei din T25? Este un grup eterogen, din care fac parte țările cele mai populate ale lumii, două fiind și cele mai populate democrații – India și In­donezia. Alături de acestea, Vie­tnam, Arabia Saudită și Egipt sunt conduse de auto­crați. Eterogenitatea ține și de bo­gă­ția nați­o­nală – dacă în Arabia Saudită produsul intern brut pe cap de locuitor este de peste 27.000 de dolari, comparabil cu cel din unele țări europene, în Pakistan este de doar 1.600 de dolari per capita.

Odată cu extinderea globalizării, comportamentul comercial în T25 a devenit multipolar. Circa 43% din schimburile comerciale sunt cu blocul occidental, iar 19%, cu blocul China-Rusia. Și poate, deloc surprinzător dată fiind geografia, 77% din volumul schim­burilor comerciale ale Mexicului este cu țări occidentale. Tot cu ele este și peste 60% din comerțul Israelului și al Algeriei.

Peste o treime din comerțul sta­tului Chile este cu China, cel mai mult pentru o țară T25 (to­tuși, 40% din schimburi sunt cu Occidentul). Peste jumătate din comerțul Argentinei și cam jumătate din cel al Indiei sunt cu alte țări nealiniate.

Rețeaua de loialități este și mai clar vizi­bilă dacă ne uităm la importurile de armament. Între 2018 și 2022, principalul furnizor al Indiei a fost Rusia, care-i asigură 45% din arsenal; în proporție de 29%, armamentul provine de la state europene. Tendința este să-și acopere din resurse interne necesarul, dar nu poate fără ajutorul Statelor Unite. Ri­vala Indiei, China, înarmează Pakistanul, dușmanul Indiei, deci nu poate fi vreodată o opțiune. Israel, Maroc, Arabia Saudită și Africa de Sud importă masiv din SUA.

Realinieri

Deocamdată nu există o ins­ti­tuție care să reprezinte țările nealiniate și interesele lor și nu sunt semne că ar apărea. În schimb, există diverse organizații disparate, precum G20, care oferă (cu o eficiență discutabilă) platformă țărilor nealiniate. BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) este, la fel, un forum al puterilor de talie medie sau mare care caută să se ex­tindă – sunt negocieri pentru a primi Iranul și Arabia Saudită.

Un lucru este clar – în pofida diferențelor, țările nealiniate au un scop comun – de a în­cheia înțelegeri profitabile într-un context fluid. În ultimele două decenii, multe state au putut să construiască deopotrivă relații cu Occidentul, cu China și cu Rusia. Acum nu se mai poate – Occidentul impune sanc­țiuni Rusiei și restricționează accesul Chinei la tehnologie. Iar pentru mulți, această abor­dare radicală este o amenințare serioasă.

Sancțiunile aplicate Rusiei au dus la creș­terea explozivă a prețurilor alimentelor și energiei, implicit la un recul economic pentru lumea non-occidentală. Au loc relocări de afaceri dictate de aceste rațiuni, ceea ce destabilizează economii. La rândul lor, Rusia și China devin tot mai apropiate. Potrivit analizelor Fondului Monetar Internațional (FMI), din 2018, alinierea geopolitică, tra­dusă adesea prin același model de vot în ONU, a ajuns să determine investițiile stră­ine directe și țara în care sunt făcute.

O cer­cetare de impact făcută de FMI indică faptul că efectul negativ al acestor mutări asupra piețelor emergente ar fi de două ori mai mare decât în cazul celor avansate.

Sunt trei mari riscuri la acest moment. Pri­mul, unitatea occidentală trebuie să treacă testul rezistenței și nu este un dat (vezi vizita recentă a președintelui Franței, Emmanuel Macron, în China). Al doilea, China poate face oricând o contraofertă pen­tru sprijin cu înțelegeri bilaterale (dar con­diționate, evident). Al treilea risc ține de promisiuni încălcate ale Vestului – de pildă, după criza financiară din 2009, țările bogate au promis că vor direcționa anual până în 2020 suma de 100 de miliarde de dolari că­tre statele sărace, dar până acum nu s-a depășit pragul de 89 de miliarde de dolari.

Statele Unite și aliații lor au reușit să ralieze multe țări în tabăra lor în contextul războiului din Ucraina, dar riscul este ca sudul global să ră­mână în afara acestei ordini. Și ar fi tragic să unifici din nou Occidentul, dar să îi îndepărtezi pe ceilalți, conchide The Economist.

Jocul seducției

Țările nealiniate evită să adere la una dintre tabere, numai că SUA și China fac tot ce pot pentru a le atrage în orbita lor.

• SUPERCHINA. Ținta Chinei este sudul global, iar retorica sa win-win maschează o strategie nemiloasă – instrumente economice folosite pentru a-și atinge scopuri politice. China este partener comercial pentru aproape 120 de state ale lumii și este un stat-cheie în rezolvarea crizelor generate de datoriile suverane (dacă în 2006 deținea 2% din datoriile a 73 de state în curs de dezvoltare, în 2020 pro­porția era de 18%, potrivit calculelor făcute de FMI).
• BRAZILIA. Multe dintre statele nea­liniate pa­riază pe decuplarea economică și pe fragmentarea ordinii politice. Putem înțelege această strategie tranzacțională uitându-ne la Brazilia – se opune la ceea ce ministrul de externe al țării, Mauro Vieira, numește „alinieri automate“. Mai mult, Brazilia caută pe cont propriu să-și sporească influența în Africa, mai ales că Africa de Sud face deja parte din BRICS.
• INDIA. La fel ca Brazilia, India își proiectează influența externă tot mai mult, atunci când nu baleiază între superputeri (să nu uităm că face parte din QUAD, forumul de securitate din re­giunea indo-pacifică, alături de SUA, Japonia și Australia).

Acest articol a apărut în numărul 163 al revistei NewMoney

FOTO: Getty