Ştiri

Orban: Programele IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing, IMM Factor vor continua şi în 2021

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a transmis, joi, că programele de creditare cu garanţii de stat – IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing, IMM Factor, adoptate de Guvernul României în 2020, vor continua şi în acest an, menţionând că vor fi deschise pentru noi beneficiari.

„Măsurile de sprijin pentru economie, sub forma unor programe de creditare cu garanţii de stat, precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing sau IMM Factor, adoptate de Guvernul României în 2020, vor continua şi în acest an şi vor fi deschise pentru noi beneficiari, cel puţin până la 31 decembrie 2021. Comisia Europeană a apreciat eficienţa acestor programe la nivelul statelor membre şi a adoptat o nouă prelungire a Cadrului temporar pentru acordarea ajutoarelor de stat pentru companiile afectate de pandemia COVID-19 până la 31 decembrie 2021”, a scris Orban pe Facebook.

El a menţionat că avut o colaborare foarte bună cu Comisia Europeană în ceea ce priveşte adoptarea acestor mecanisme de răspuns imediat la dificultăţile economice şi financiare provocate de pandemia COVID-19.

„În 2020, Guvernul pe care l-am condus a adoptat mai multe programe de garantare pentru asigurarea accesului la finanţare pentru companii, în contextul crizei provocate de pandemia COVID-19, care au avut un impact substanţial în economie prin salvarea multor afaceri şi a locurilor de muncă asigurate de acestea. Unul dintre aceste programe, IMM Invest, a devenit cel mai de succes program de garantare pentru companii din România prin acordarea a 25.586 de finanţări garantate de stat în 2020, în valoare de peste 15 miliarde de lei, în doar 6 luni de la adoptare”, a susţinut Ludovic Orban.

Orban a transmis antreprenorilor că şi în acest an vor fi folosite toate resursele bugetare disponibile şi mecanismele europene pentru relansarea creşterii economice.

„Vreau să asigur antreprenorii şi companiile din România, care fac eforturi pentru continuarea afacerilor în condiţiile economice dificile provocate de pandemia COVID-19, că vom folosi şi în 2021 toate resursele bugetare disponibile şi mecanismele europene de sprijin posibile pentru relansarea creşterii economice pe care o aşteaptă românii”, a mai scris liderul PNL.

NewMoney

Recent Posts

Dogwifhat s-a prăbușit. O nouă monedă meme strânge 300.000 USD în prevânzare (P)

Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…

2 zile ago

Din 13 mai, o nouã ediţie Tezaur: dobânzi neimpozabile de pânã la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…

2 zile ago

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de ANPC, iar la 71 de tone au fost găsite nereguli

Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…

2 zile ago

Grupul Mol a înregistrat un profit de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%

Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…

2 zile ago

Freshful by eMAG: peste 123.000 de ouă și 4.600 de cozonaci și pască au fost comandate anul acesta de Paște

Pregătirile pentru Paște au fost făcute online, iar Freshful by eMAG, primul hypermarket 100% online,…

2 zile ago

„Străzi deschise – Promenadă urbană”: Strada Pajurei din Sectorul 1 va fi deschisă pietonilor în weekendul 11-12 mai

Strada Pajurei, între strada Presei şi strada Făurei, va fi liberă de maşini şi deschisă…

2 zile ago

Acest website folosește cookies