Categories: Fără categorie

Orban nu exclude varianta modificării OUG 114 prin asumarea răspunderii

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că se pregătesc modificări la OUG 114, care vor fi adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, până la finalul anului, dacă nu se ajunge la un acord politic cu partidele parlamentare pentru ca actul normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, să fie modificat în Parlament.

”Sunt în lucru avem două variante. OUG 114 este în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi avem două variante: să ne înţelegem cu partenerii se degajăm o majoritate, astfel încât să trecem pe cale parlamentară  – asta este soluţia care, din punctul meu de vedere este cea mai bună. Dacă nu vom putea conveni să punem în practică această discuţie cât mai repede posibil, ne gândim cel mai probabil la o angajare a răspunderii, dar preferăm, încă o dată vă spun, să stabilim cu partenerii noştri care au votat învestirea Guvernului o formulă comună pe care să o sprijinim şi să reuşim să o trecem prin Camera Deputaţilor”, a declarat, mircuri, premierul Ludovic Orban.

OUG 114 a provocat mari dezechilibre în domeniul energiei

”Situaţia în care s-a ajuns din cauza măsurilor aberante ale guvernelor PSD în domeniul energiei este o situaţie care riscă să creeze grave prejudicii economiei româneşti, pentru că toate ramurile care au structura costului cu energia mari şi-au pierdut competitivitatea şi mulţi riscă să îşi piardă profitabilitatea. Este vorba de combinate mari – Sidex Galaţi, combinatul de aluminiu de la Slatina, Combinatul Siderurgic Hunedoara, e vorba de companii foarte mari care au foarte mulţi angajaţi şi a căror profitabilitate şi competitivitate a fost grav afectată de preţurile la care este livrată energia electrică către companii. Aici, împreună cu ministrul Economiei şi cu ministrul Finanţelor am început să discutăm cum putem să creştem competitivitate acestor companii, acestor ramuri”, a mai spus premierul.

Întrebat, de asemenea, dacă anul acesta se vor opera modificări la taxa bancară, Orban a spus: ”Cât mai repede posibil.  C-am spus, acestea sunt incluse în OUG 114, iar obiectivul nostru este să modificăm ordonanţa până la sfârşitul anului, fie, dacă ne înţelegem cu toţi partenerii pe o formulă comună fiind în dezbaterea Camerei Deputaţilor să o modificăm în  Camera Deputaţilor, iar dacă nu va exista o majoritate sau timpul necesar pentru a putea să fie adoptată de Camera Deputaţilor, inclusiv gândim o posibilă asumare a răspunderii Guvernului”.


Surs: News.ro
FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies