Orban: Ne confruntăm cu o creştere semnificativă a transmiterii virusului în comunităţi

Elena Marinescu 21/07/2020 | 20:51 Ştiri
Orban: Ne confruntăm cu o creştere semnificativă a transmiterii virusului în comunităţi

Premierul Ludovic Orban a afirmat, marţi, că ”ne confruntăm cu o creştere semnificativă a transmiterii virusului în comunităţi”, având în vedere că sunt peste 950 de localităţi în care a apărut cel puţin un caz în ultimele 14 zile. Orban a precizat că, la 1 iunie, erau doar 350 de localităţi cu cel puţin un caz în ultimele 14 zile.

Premierul a cerut Poliţiei să susţină DSP-urile în identificarea celor care au intrat în contact cu persoanele infectate, pentru a fi izolatela domiciliu.

”Ne confruntăm cu o creştere semnificativă nu numai a numărului de cazuri şi o creştere semnificativă a transmiterii virusului în comunităţi. Dacă la data de 1 iunie aveam cel puşin un caz în ultimele 14 zile în 350 de localităţi, astăzi există cel puţin un caz în ultimele 14 zile în 954 de localităţi. Asta înseamnă că există riscul de transmitere în perste 950 de localităţi.

Asta înseamnă o creştere semnificativă a riscului de transmitere şi înseamnă o atitudine mult mai hotărâtă din partea autorităţilor în impunerea tuturor măsurilor necesare pentru a limita răspândirea virusului”, a afirmat Ludovic Orban după videoconferinţa cu prefecţii.

Potrivit News.ro, premierul a explicat că a cerut implicarea Poliţiei pentru identificarea celor care au intrat în contact cu persoane confirmate. ”Am solicitat Poliţiei să susţină direcţiile de sănătate publică în identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate, astfel încât să se dispună cât mai repede măsurile de carantinare sau izolare la domiciliu. Am solicitat Poliţiei să reia controalele ca să se asigure că persoanele pentru care s-a dispus carantinarea sau izolarea respect măsurile”, a mai transmis Orban.

Acesta a explicat că sunt peste 4.500 de persoane care s-au externat la cerere sau nu au fost deloc internate în spital, deşi sunt confirmate cu noul coronavirus.