Orașele secundare din România intră pe radarul marilor investitori din real estate

Andreea Neferu 29/03/2018 | 17:28 Ştiri
Orașele secundare din România intră pe radarul marilor investitori din real estate

Orașele secundare din România, precum Timișoara, Cluj-Napoca, Iași sau Brașov, vor intra din ce în ce mai mult pe radarul investitorilor din imobiliare, în contextul în care din ce în ce mai multe companii își deschid birouri în aceste centre urbane și atrag după sine o dezvoltare a acestora. 

”Uitați-vă ce se întâmplă cu orașele regionale din Polonia, care s-au umplut de birouri. Fondurile de investiții germane nu se tem să cumpere proprietăți sau să facă investiții în acele orașe secundare. Cu siguranță în viitor același lucru se va întâmpla cu orașele secundare din România”, a spus David Hay, CEO al AFI Europe România, în cadrul conferinței internaționale SEE Property Forum.

Deocamdată, cei mai mari investitori din imobiliare în orașele regionale, cel puțin pe segmentul de birouri, sunt antreprenori locali precum Iulian Dascălu sau Ovidiu Șandor, însă și dezvoltatorii străini au început să se uite cu atenție spre acestea. Dezvoltatorul israelian AFI, spre exemplu, construiește în prezent la Brașov un proiect mixt care va cuprinde un mall, dar și birouri. La rândul lor, tot în Brașov, francezii de la Immochan au cumpărat anul trecut un proiect de birouri în orașul de sub Tâmpa, Coresi Business Park.

Stocul de spații de birouri moderne din principalele orașe regionale din România, respectiv din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov, a ajuns la aproape 700.000 de metri pătrați, la mijlocul anului trecut. Comparativ, în București, stocul însuma 2,6 milioane de metri pătrați, cu 73% mai mult, reiese din datele firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Drept comparație, un decalaj în dezvoltare există și în Polonia, între orașele regionale și Capitală. În timp ce stocul modern din Varșovia a depășit pragul de cinci milioane de metri pătrați, în Cracovia, Lodz, Katowice și Wroclaw suprafața cumulată a clădirilor de birouri este de 2,7 milioane de metri pătrați.


Sursă foto: Getty

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.