OMV Petrom, profit cu 38% mai mare în primele trei luni

Gabriel Bucur 03/05/2018 | 10:55 Ştiri
OMV Petrom, profit cu 38% mai mare în primele trei luni

OMV Petrom, una dintre cele mai mari companii de petrol și gaze din sud-estul Europei, a anunțat pentru primele trei luni ale acestui an vânzări cu 5% mai mari decât cele din primul trimestru al anului 2017, respectiv o creștere de la 4,653 miliarde de lei la 4,875 miliarde de lei. De asemenea, profitul a fost mai mare cu 37,9%.

Creșterea ușoară a fost susținută de prețurile mai mari ale produselor petroliere și gazelor naturale, dar și de volumele mai mari ale vânzărilor de electricitate, contrabalansate parțial de volumele mai mici ale vânzărilor de gaze naturale și prețurile mai mici ale energiei electrice.

„Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 70% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 28% și cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terți)”.

Profitul net al OMV Petrom S.A. a fost de 854 de milioane de lei în primul trimestru din acest an, cu 37,9% mai mare decât cel din primele trei luni ale anului 2017, de 619 milioane de lei.

Totodată, investițiile OMV Petrom au crescut la valoarea de 843 de milioane de lei, față de 353 de milioane de lei în primul trimestru din 2017. Cea mai mare parte a sumei a fost îndreptată în investițiile din Upstream, respectiv 653 de milioane de lei, în timp ce pentru Downstream suma a fost de 190 de milioane de lei, din care 189 de milioane de lei în Downstream Oil.

Rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale, a crescut în primul trimestru cu 25%, la 958 de milioane de lei, ca urmare a condițiilor de piață favorabile și disciplinei costurilor, anunță OMV Petrom. Profitul net CCA, excluzând elementele speciale, atribuibil acționarilor OMV Petrom S.A. a fost 752 de milioane de lei, față de 586 de milioane de lei.

Rezultatul din exploatare al Grupului pentru primele trei luni a crescut la 1,08 miliarde de lei, comparativ cu 798 de milioane de lei, în ianuarie-martie 2017, mai ales datorită veniturilor mai mari din vânzări și optimizării costurilor.

Rezultatul financiar net s-a deteriorat ușor de la o pierdere de 56 de milioane de lei în trimestrul 1 din 2017 la o pierdere de 63 de milioane de lei în trimestrul 1 din acest an, ceea ce reflectă în principal cheltuieli mai mari din diferențe de curs valutar, contrabalansate parțial de creșterea netă a veniturilor din dobânzi.

Prin urmare, profitul înainte de impozitare în primul trimestru din 2018 a fost de 1,017 miliarde de lei si a crescut cu 37% comparativ cu primul trimestru de anul trecut. Impozitul pe profit a fost de 163 de milioane de lei, în timp ce rata efectivă a impozitului pe profit a fost de 16% în primele trei luni din acest an, față de 17%, în trimestrul 1 din 2017.

Fluxul de trezorerie din activitățile de exploatare a fost de 1,796 de miliarde de lei, cu 42% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2017, în principal ca urmare a creșterii rezultatului din exploatare. Fluxul de
trezorerie extins după plata de dividende s-a concretizat în intrări de numerar de 729 de milioane de lei, față de 646 de milioane de lei în ianuarie-martie 2017.

Totodată, Grupul OMV Petrom a raportat o poziție netă de numerar în valoare de 3,626 miliarde de lei la sfârșitul trimestrului 1 din 2018, peste cele 2,897 de miliarde de lei înregistrate la sfârșitul ultimului trimestru din 2017.

 

 


FOTO: OMV Petrom

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.