OMV Petrom intenționează preluarea benzinăriilor deţinute de compania Art Petrol

NewMoney 02/09/2019 | 15:14 Ştiri
OMV Petrom intenționează preluarea benzinăriilor deţinute de compania Art Petrol

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că analizează tranzacţia prin care OMV Petrom Marketing preia staţiile de distribuţie carburanţi deţinute de compania Art Petrol, iar operaţiunea ar depăşi pragurile valorice prevăzute de lege, transmite News.ro.

„În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Parte a segmentului Downstream Oil din cadrul grupului OMV Petrom, OMV Petrom Marketing opera, la sfârşitul anului 2018, o reţea de 794 de staţii de distribuţie pe piaţa regională a carburanţilor, sub două mărci, OMV şi Petrom, acoperind România (564 de staţii), Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia şi oferind o gamă completă de produse şi servicii. De asemenea, OMV Petrom Marketing activează şi pe segmentul vânzărilor cu ridicata de produse petroliere, deservind o gamă largă de clienţi industriali.

Art Petrol SRL deţine opt staţii de distribuţie localizate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Argeş.