Omul de lângă ușă

De ani buni, de când intru în ce a mai rămas din clă­direa Casei Presei la studiourile TV cu care colabo­rez, îl văd acolo, în același loc. În cele mai multe zile stă lângă ușă, pe fotoliul lui din piele, și îi scrutează cu privirea rapid pe cei care intră sau ies. Cu sigu­ranță, îi cunoaște pe cei mai mulți dintre cei care vin des acolo. M-am gândit de multe ori, văzându-l, că este un fel de portar de pe vremuri, dar altfel. Omul de lângă ușă nu întreabă unde mergi și ce treabă ai, doar te privește scurt, te salută laconic și pare că în mintea lui bifează prezența și în ziua respectivă. Este ca o condică vie, desuetă, care însă nu mai folosește nimănui la nimic. Omul de lângă ușă este ceea ce nu­­mim un om al străzii. Doar că el nu mai este al străzii, ci și-a ales o zonă restrânsă în care trăiește. Când nu stă pe fotoliul său din piele veche, roasă de timp și crăpată în toate locurile, strânge cutiile de carton goale de la micile magazine din zonă, le în­carcă într-un cărucior de supermarket și schimbă câteva cu­vinte cu cei care ies din clădire să fumeze o țigară.

CU O BERE ÎN MÂNĂ. Zona în care se învârte este destul de ofertantă, câteva mici magazine care vând de toate și un mic chioșc unde se gătește mâncare proaspătă pe care salariații, de tot felul, din institu­țiile publice din clă­dire și de la companiile private, o cumpără pentru acasă sau pentru birou.

În multe zile, omul de lângă ușă stă pe fotoliul lui cu o sticlă de bere în mână. Pare a fi băutura lui pre­ferată. În zilele de vară, cu berea lângă el, stând lejer în fotoliu, omul dă senzația unei perfecte relaxări de vacanță. În alte zile, îl găsesc cu un radio vechi des­chis la maximum, ascultând programul, alteori citește câte o revistă sau un ziar pe care le găsește rătăcite pe hol. Nu știu cum a ajuns aici, nu îi știu povestea, dacă este una dramatică sau una plină de vicii și gre­șeli, nu știu dacă are undeva familie, dacă a avut prie­teni sau dacă este singur pe lume. Nu mi-a cerut nicio­dată nimic și nu i-am oferit nimic. Nici sume mici de bani, nici haine mai vechi sau mai noi, așa cum se mai întâmplă destul de des cu oamenii străzii.

Niciodată nu am știut cum reușește să supravie­țu­iască. Unde mănâncă și cu ce plătește (dacă plătește), de unde ia berea cu care îl văd aproape zilnic în mână sau cum reușește să își schimbe hainele. Pentru că, de două ori pe an, când vine vara și la sfârșitul toam­nei, îl văd îmbrăcat cu haine ce par noi sau în orice caz sunt mai curate decât cele vechi și potrivite cu anotimpul. Îmi e greu să îl încadrez într-o categorie. Supraviețuitor? Profitor? Un speculant al sentimente­lor umane? Poate câte ceva din fiecare, dar este si­gur că găsește soluțiile cele mai bune pentru el.

De multe ori, în toți acești ani, trecând pe lângă omul de lângă ușă, m-am gândit ce ar putea gândi el. Cât de mirat poate fi văzând zba­te­rea, viteza cu care lumea trece pe lângă el. Cât de mult se poate distra în sinea sa văzând preocuparea pe care o au cei care ies să fumeze o țigară, care con­tinuă să vorbească despre problemele de la job fără să-și ia câteva mi­nute de relaxare. Cât de plicti­sitori și de neînțeleși am putea fi în ochii lui noi, cei care, fie cald, fie frig, ne străduim să ve­nim în fiecare zi la muncă, aler­gând să nu întârziem sau ple­când târân­du-ne pașii după o zi complicată de lucru.

Pot să spun că în unele zile m-am întrebat la ce bun tot efortul, toată strădania? Ba, chiar, aproape că l-am invidiat pe omul de lângă ușă stând pe fotoliul lui uzat cu o sticlă de bere în mână și ascultând la radio știri despre ce se întâmplă în lume, în apa­rență cu atât de puține griji și cu atât de mult timp liber. Sunt zile în care te poți întreba dacă are sens toată alergarea după glorie și performanță, după un job mai bun, după o promovare la locul de muncă sau după o primă la salariu. Te întrebi dacă nu cumva ar fi mai înțelept să lași „motoarele“ mai încet, să bei o bere la fel ca omul de lângă ușă și, în general, să o iei mai ușor cu munca. Este vechea dilemă: ce să alegi între „dolce far niente“ și „hărnicie“?

NORD VS SUD. Nu este doar o temă umană, ci și una a statelor. În Europa, lucrurile sunt cel mai ușor vizi­bile din acest punct de vedere. Deși avem o Uniune Euro­pe­ană, de fiecare dată când vine o criză, dife­ren­țele dintre flancul sudic, mai relaxat, dispus către mai puțină disciplină bugetară și fiscală, intră în coli­ziune cu flancul nordic, mai organizat, mai harnic și mai „frugal“, în sensul de multă rigoare bugetară.

Și în criza din 2008-2009, și în crizele de astăzi, atunci când vine vorba despre soluții, apar dife­ren­țele de viziune, dar și de situație a finanțelor statului, între Sud și Nord. De multe ori, găsirea soluțiilor la nivel european s-a blocat tocmai din cauza nivelului diferit de îndatorare, a procentajului diferit din produsul intern brut în ceea ce privește deficitul bu­getar și, în general, a modului în care sunt administrate finanțele publice.

Actualele crize au obligat țările europene să gă­sească soluții comune la probleme diferite de la un stat membru la altul. O serie de pași s-au făcut, dar ei ar trebui continuați. O integrare mai adâncă poate duce înainte Uniunea Europeană și poate găsi calea de mijloc între Nordul eficient și Sudul deconectat, în general, de presiunea competitivității. Între stră­da­­nia lucrătorului și relaxarea omului de lângă ușă.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la televiziunea Profit.ro. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.