Ştiri

OMS: „Faza acută” a pandemiei de COVID-19 se va încheia anul acesta, dacă 70% din populaţia lumii va fi vaccinată

„Faza acută” a pandemiei de COVID-19 se va încheia anul acesta, dacă va fi atins obiectivul ca 70% din populaţia lumii să fie vaccinată, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Mizăm pe încheierea fazei acute a pandemiei în acest an, cu condiţia, desigur, ca 70% din populaţia mondială să fie vaccinată până la mijlocul anului, până în iunie sau iulie”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, aflat într-o vizită în Africa de Sud. „Sfârşitul fazei acute este în mâinile noastre. Aceasta e o chestiune de alegere”, a adăugat el.

Directorul OMS a mers în vizită la laboratoarele societăţii de biotehnologie Afrigen, cu sediul în Cape Town, unde a fost fabricat primul vaccin ARN mesager împotriva COVID-19 din Africa, notează AFP. Elaborat pe baza secvenţierii codului genetic public disponibil al laboratorului Moderna, acest vaccin va fi gata pentru teste clinice în noiembrie, iar omologarea lui este prevăzută pentru 2024. „Acest vaccin va fi mai adaptat contextelor în care va fi utilizat, cu mai puţine constrângeri privind stocarea şi un preţ mai mic”, a declarat Tedros.

Proiectul Afrigen este susţinut de OMS şi mecanismul internaţional COVAX pentru acces la vaccinuri, mai scrie sursa citată de Agerpres. Doar 11% dintre africani sunt vaccinaţi, rata cea mai mică din lume. Continentul trebuie să „majoreze de şase ori rata de vaccinare” împotriva COVID-19 pentru a spera la atingerea obiectivului de 70% persoane vaccinate fixat pentru sfârşitul primului semestru al lui 2022, potrivit OMS Africa.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies