Omer Susli a cumpărat două locații în care funcționează magazine Praktiker

Andreea Neferu 24/04/2017 | 13:49 Ştiri
Omer Susli a cumpărat două locații în care funcționează magazine Praktiker

Antreprenorul de origine turcă Omer Susli, care controlează retailerul de bricolaj Praktiker România, a cumpărat spațiile în care operează magazinele din Ploiești și Constanța, pe care le avusese închiriate.

Astfel, Praktiker ajunge să aibă în proprietate, în total, cinci dintre cele 27 de magazine pe care le operează pe plan local.

Achiziția magazinelor și a terenurilor aferente din Constanța și Ploiești este finanțată cu ajutorul CEC Bank. „Decizia achiziţiei celor două magazine din Ploieşti şi Constanţa am luat-o, în primul rând, datorită încrederii pe care o am în acest business şi în evoluţia sa pe termen mediu şi lung. Un alt motiv care a stat la baza acestei achiziţii este nivelul mare al chiriilor pentru multe dintre unităţile noastre de vânzare”, a spus Susli.

În afară de Ploiești și Constanța, Praktiker mai are în proprietate magazinele din Piatra Neamţ, Galaţi și Focşani.

Praktiker mai vrea să achiziţioneze încă trei terenuri în Bucureşti pentru dezvoltarea de noi magazine Praktiker. „Cu siguranţă este o direcţie strategică pe care voi merge în continuare, la Praktiker. Îmi doresc să achiziţionez cât mai multe dintre magazinele noastre naţionale aflate în chirie în acest moment şi chiar să extind businessul prin achiziţia de noi terenuri pentru unităţile de vânzare Praktiker România”, a mai declarat Susli.

Praktiker a încheiat anul precedent cu afaceri în creștere cu 3% față de anul 2015, până la circa 137 de milioane de euro.

Compania are în prezent 1.700 de angajați, însă mai are alte 400 de locuri de muncă disponibile.

Praktiker a demarat anul trecut un proces de remodelare a magazinelor din rețeaua locală, după ce în 2014 lanțul de bricolaj a fost preluat de Omer Susli de la nemții de la Praktiker. Retailerul investește aproximativ 7,8 milioane de euro anul acesta în remodelarea a 13 magazine din țară. Compania a remodelat deja 7 magazine din rețea, ultimele fiind cele din Ploiești și Oradea, redeschise în luna martie.

Pe piața de bricolaj, estimată la 1,9 miliarde de euro anul trecut de compania de cercetare InterBiz Research& Consulting, Praktiker concurează cu jucători precum Dedeman, Hornbach sau Leroy Merlin.

 


FOTO: Omer Susli, proprietarul Praktiker România. Sursa foto: Laszlo Raduly / NewMoney

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.