Ştiri

O vulnerabilitate WhatsApp a permis instalarea de software pentru supravegherea utilizatorilor săi

Utilizatorii WhatsApp sunt încurajaţi să-şi actualizeze aplicaţia şi să instaleze cele mai recente update-uri de securitate ale sistemului de operare pentru a rezolva o gravă problemă de securitate care le permite atacatorilor să monitorizeze telefonul victimei, scrie News.ro.

La începutul acestei luni, WhatsApp a descoperit un bug de securitate extrem de grav, care permite folosirea funcţiei de apelare audio pentru instalarea de la distanţă a unui spyware.

Cei targetaţi erau lipsiţi de apărare în faţa acestui atac, deoarece spyware-ul putea fi instalat pe telefonul lor indiferent dacă răspundeau sau nu la apelul audio. Simpla activare a protocolului permitea atacatorului să instaleze spyware pe telefonul celui apelat.

În comunicat, WhatsApp spune că spyware-ul are amprenta unei companii cunoscute pentru dezvoltarea acestui tip de software pentru agenţii guvernamentale. Chiar dacă nu se dă un nume, toate indiciile duc către firma israeliană NSO.

NSO a răspuns chiar la interpelările presei şi, chiar dacă nu şi-a recunoscut direct implicarea, a spus că dezvoltă într-adevăr astfel de cod pentru clienţii săi, însă modul în care acesta este folosit reprezintă responsabilitatea clienţilor.

Cei de la WhatsApp spun nu că doar atacurile pe baza acestei vulnerabilităţi erau posibile, ci că au existat cu siguranţă. Însă, compania deţinută de Facebook crede că au fost vizaţi special anumiţi utilizatori (probabil oficiali sau oameni de afaceri), nefiind vorba de un atac de amploare.

Problema a fost rezolvată în mai puţin de 10 zile, iar la acest moment aplicaţia nu mai poate fi folosită pentru a instala spyware. Cel puţin nu pe această cale.

WhatsApp a informat de această problemă Departamentul de Justiţie al Guvernului American şi mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor civile.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

12 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

13 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

14 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

15 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

15 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

15 ore ago

Acest website folosește cookies