O variantă a tulpinii indiene a ajuns și în România

Andrei Dumitru 29/04/2021 | 12:42 Ştiri
O variantă a tulpinii indiene a ajuns și în România

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că a fost identificat o variantă „indiană” a coronavirusului, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, sosită în România în urmă cu o lună. Varianta diferă de cea identificată iniţial de PHE England, care ar fi generat situaţia epidemiologică actuală din India.

Totodată, este investigat un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcţii din Colonia Bod, judeţul Braşov, fiind vorba de persoane venite din India.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi, 29 aprilie 2021, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (INSP – CNSCBT) că, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMM „Cantacuzino”), investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcţii din Colonia Bod, jud. Braşov”, se arată într-un comunicat de presă al MS.

Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecţia SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.

„INSP a fost informat în această dimineaţă asupra faptului că un laborator de analize din oraşul Sf. Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, B.1.617.2, la o persoană de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună”, adaugă MS.

La data recoltării, 26 aprilie, cazul era simptomatic (tuse), cu formă clinică uşoară. Persoana s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere.

„Conform INSP, varianta menţionată diferă de cea identificată iniţial de PHE England care ar fi generat situaţia epidemiologică actuală din India.

DSP Braşov a demarat de urgenţă o anchetă epidemiologică, aceasta fiind încă în curs, şi a dispus izolarea cazurilor identificate în Colonia Bod (fiind vorba despre forme clinice uşoare)”, transmite MS.