O țară vecină cu România anunţă intenţia de a institui legea marţială după ce Rusia i-a atacat şi capturat trei nave

NewMoney 26/11/2018 | 10:37 Ştiri
O țară vecină cu România anunţă intenţia de a institui legea marţială după ce Rusia i-a atacat şi capturat trei nave

Ucraina a făcut un pas important către declararea legii marţiale, după capturarea prin forţă militară de către Rusia a trei nave aparţinând Marinei ucrainene, soldate cu răniţi, în Strâmtoarea Kerci, ce asigură un acces la Marea Azov, care a provocat o escaladare fără precedent în această zonă sensibilă, relatează AFP, citat de News.ro.

Tensiunea este atât de puternică, încât Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte luni de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că reuniunea a fost reclamată de cele două ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora locală 11.00 (18.00, ora României), a precizat aceeaşi sursă pentru AFP.

În noaptea de duminică spre luni, Consiliul de Securitate şi de Apărare ucrainean, reunit de urgenţă, i-a propus preşedintelui Petro Poroşenko să introducă legea marţială „pe o perioadă de 60 de zile”, a anunţat secretarul acestei structuri.

Această decizie urmează să fie aprobată de Parlamentul ucrainean, care se reuneşte în sesiune extraordinară luni după-amiaza, însă un vot favorabil este departe de a fi garantat.

În cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, preşedintele Proroşenko a denunţat un „act nebun al Rusiei contra Ucrainei”, dând asigurări că „atacul” a fost „premeditat”.

„Legea marţială nu înseamnă a declara război” Rusiei, „ea va fi introdusă numai pentru apărare”, a dat el asigurări.

Tensiunile între Ucraina şi Rusia la Marea Azov s-au intensificat brusc duminică, după ce Kievul a acuzat Rusia că a lovit o navă ucraineană şi i-a blocat accesul în această mare mică, situată între Crimeea – anexată în 2014 de Moscova, şi estul Ucrainei – teatrul unui război civil cu separatişti proruşi.

Situaţia s-a degradat rapid, iar Ucraina a acuzat duminică seara Rusia că a capturat aceste nave, după ce a deschis focul asupra lor în această zonă strategică.

AXĂ STRATEGICĂ

Navele – două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu – încercau să intre din Marea Neagră în Strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de Rusia şi marchează accesul în Marea Azov.

Din totalul de 23 de militari de la bord, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Rusia a confirmat imobilizarea în vederea inspecţiei la bord şi „utilizarea unor arme”, acuzând navele ucrainene „că efectuează acţiuni ilegale în apele teritoriale ruse” şi anunţând rănirea a trei ucraineni.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a denunţat ”metodele de bandiţi la drumul mare” ale Ucrainei, într-o declaraţie transmisă AFP: ”mai întâi provocări, apoi presiuni puternice, apoi acuzaţii de agresiune”.

Marina ucraineană dă asigurări însă că a avertizat Rusia în avans de itinerariul navelor sale.

Potrivit acesteia, navele sale au petrecut mai multe ore în faţa Strâmtorii Kerci, în contextul în care o navă petrolieră plasată sub Podul Crimeei, peste Strâmtoarea Kerci, bloca accesul în strâmtoare.

Această strâmtoare – singura cale maritimă între Marea Neagră şi Marea Azov – este o axă strategică de primă importanţă atât pentru Rusia, cât şi pentru Ucraina.

„Noi aşteptăm de la Rusia ca ea să restaureze libertatea traversării Strâmtorii Kerci şi îndemnăm părţile să acţioneze cu maximum de reţinere, pentru a se ajunge la o dezescaladare imediată a situaţiei”, a îndemnat Uniunea Europeană (UE).

NATO a îndemnat, de asemenea, la „reţinere şi dezescaladare”.

”ÎNCĂLCAREA DREPTULUI INTERNAŢIONAL”

Ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin a îndemnat Occidentul „să formeze o coaliţie clară pentru a se opune actelor de agresiune ale Rusiei”.

„La instrucţiunile preşedintelui Poroşenko, noi facem imediat apel la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite”, a subliniat Volodimir Ielşenko, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU.

Rusia revendică controlulu apelor în largul Crimeei după anexarea peninsulei. Kievul şi Occidentul acuză Moscova că „obstrucţionează” în mod deliberat navigaţia navelor comerciale prin Strâmtoarea Kerci.

Aceste dificultăţi au apărut după ce Moscova a construit un pod foarte controversat, de 19 kilometri lungime, în Strâmtoarea Kerci. Instalarea arcadelor podului, în 2017, împiedică trecerea unei părţi a navelor. Anul acesta, grăniceri ruşi au început să reţină nave – oficial pentru a le controla.

Kievul apreciază că Moscova ar putea să meargă până la a pregăti o ofensivă împotriva Mariupolului, ultimul mare oraş aflat sub controlul Kievului în estul ţării.

Apele puţin adânci ale Mării Azov scaldă sudul Donbasului – regiunea ucraineană în care războiul cu separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 10.000 de morţi în patru ani.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că-i susţine militar pe separatişti, ceea ce Moscova dezminte, în pofida a numeroase probe în acest sens.