O stafie bântuie piața muncii: ascensiunea inteligenței artificiale, spaima că roboții vor elimina milioane de joburi

O stafie bântuie piața muncii – ascensiunea inteligenței artificiale, spaima că roboții vor elimina milioane de joburi, condamnând la șomaj și sărăcie o întreagă generație. Dar nu roboții contează! Temeți-vă de software!

Va fi următorul tău șef un computer? Dacă primul tău gând a fost ceva de genul „Mă­car ar fi un progres față de cel pe care îl am acum“, nu ai fi singurul. La urma urmei, un software de inteligență artificială (AI) ar putea fi mai capabil să organizeze rotația personalului fără a-ți da peste cap planu­rile de vacanță, în vreme ce obținerea unui feedback imparțial de la un manager care nu poate fi acuzat că are un dinte împo­triva ta sau că favorizează alți angajați ar putea fi o schimbare binevenită. În schimb, pentru cei care au văzut (de prea multe ori) filmele seriei „Terminator“, gândul că un computer sau un robot deține controlul și îți dă ordine pe care trebuie să le urmezi numai liniștitor nu poate fi. Și totuși, o astfel de atitudine ignoră faptul că deja petrecem mult timp conformându-ne mașinilor fără ca măcar să realizăm asta, darămite să ne mai și îngrijorăm.

Jeff Schwartz, partener senior la firma de consultanță în afaceri și audit Deloitte și consilier global pentru viitorul muncii, dă un exemplu de dincolo de banal: „Odi­nioară, un semafor era un loc de muncă. Era o persoană care stătea acolo și dirija traficul. Astăzi e o mașină care devine din ce în ce mai inteligentă. Iar datorită unui algoritm AI, semafoarele sunt capabile acum să-și optimizeze performanțele și să se adapteze la trafic, pentru a-l controla cât mai eficient“. Poate părea un exemplu forțat sau anecdotic, dar care arată că suntem dispuși să primim comenzi de la o ma­șină în unele situații clar definite. De altfel, mulți dintre noi sunt deja conduși de computerele de la serviciu. Iar experții spun că acest fenomen va căpăta amploare.

Distopia de după utopie

La sfârșitul lunii trecute, producătorul chinez de jocuri video NetDragon Websoft a anunțat că funcția de chief executive officer (CEO) a principalei sale subsidiare, NetDragon Fujian, va fi preluată de un robot virtual AI, numit doamna Tang Yu. „Credem că inteli­gența artificială este viitorul managemen­tului corporativ, iar numirea aceasta repre­zintă angajamentul nostru de a îmbrățișa cu adevărat utilizarea AI pentru a transforma modul în care ne operăm afacerea. În viitor vom continua să ne extindem algoritmii din spatele lui Tang Yu pentru a con­strui un model de management des­chis, interactiv și foarte transparent, pe mă­sură ce ne vom transforma într-o comunitate de lucru bazată pe metavers“, era citat într-un comunicat de presă dr. Dejian Liu, președintele NetDragon, o companie cu o valoare de piață de aproximativ zece miliarde de dolari.

Doamna Tang Yu e o premieră mondială. Dar numai la nivel de top management. Să ne uităm la Uber, de exemplu. Nu există an­gajați în birouri care să le ofere șoferilor locuri de muncă sau să le analizeze perfor­man­țele. Totul e realizat automat de sistemul software AI al companiei. Tomas Cha­morro-Premuzic, profesor la University College London și specialist în psihologia de business, spune că, deși Uber recurge la acest sistem pentru a-și face serviciul cât mai eficient posibil, există și alt fel de be­neficii. „Aplicația Uber nu este părti­ni­toare în favoarea cuiva, client sau șofer, doar pentru că îl cunoaște, arată bine sau a mers la școala potrivită. Totul este despre performanță. E o ocazie să vedem cum tehnologia ar putea face piața muncii mai meritocratică, punând accent mai mult pe substanță și mai puțin pe stil. Com­paniile care pot face asta își vor depăși rivalii și vor constitui niște locuri de muncă mai bune.“

Așadar, a avea un computer pe post de șef nu e tocmai unul dintre motivele pentru care să te îngrijorezi? Atunci când se gândesc la un șef 2.0, „mulți oameni chiar își imaginează, în mod greșit, un robot care se uită peste umărul lor la tot ceea ce fac“, spune profesoara Sandra Wachter, cerce­tă­tor-senior în AI la Universitatea Oxford. În realitate e însă vorba de sisteme software care rulează în fundal pentru a moni­t­o­riza performanța unui angajat – numărul de telefoane pe care le dă, genul de limbaj și tonul pe care le folosește, e-mailurile pe care le trimite, paginile web pe care le vi­zite­ază sau cât de frecvent face pauze. „Toate acestea pot fi folosite apoi pentru a stabili ce salariu primește sau dacă merită promovat. Principala mea grijă este dacă nu cumva acești algoritmi sunt folosiți pen­tru a prezice lucruri imposibile pentru ei. De exemplu, cum arată un muncitor bun și cine merită promovat este ceva foarte subiectiv“, spune Watcher.

Shivvy Jervis, fondatoare a companiei de consultanță în afaceri FutureScape 248, crede că un software cu o capacitate de luare a deciziilor este ceva extrem de în­gri­jorător, existând riscul să ne trezim la un mo­ment dat într-un viitor distopic. „Un sis­tem care nu are o supraveghere etică adec­vată – adică un om real care anali­zează ceea ce sistemul consideră că e o con­cluzie corectă – este extrem de dău­nă­tor. Și aceasta este adevărata amenințare.“

Omul-robot, mașina-om

Până în 2024, anticipează un raport al companiei de cercetare de piață IDC, 80% din companiile din Forbes Global 2000 vor folosi „ma­na­geri digitali“ AI pentru a angaja, concedia și instrui lucrători în locuri de muncă monitorizate cu scopul îmbunătățirii continue.

Nu mai este un secret pentru nimeni că Amazon este de mult una dintre companiile care folosesc diferite sisteme AI care au preluat din atribuțiile ce țin de middle management și de gestionarea resurselor umane; iar oameni familiarizați cu strategia retailerului spun că fondatorul Jeff Bezos este convins că algoritmii AI iau decizii mai rapid și mai precis decât oamenii, reducând costurile și oferind companiei un avantaj competitiv. Aproape fiecare aspect al managementului din depozitele companiei este direcționat de software, de la ora la care oamenii își încep ziua de lucru până la concedierea lor pentru că nu au ținut pasul cu ritmul impus.

Sistemul companiei Amazon este o ma­șină care vede doar cifre, nu oameni, îi re­pro­șează în schimb criticii. „Unul dintre lucrurile pe care le auzim în mod constant de la lucrătorii din depozitele Amazon este că sunt tratați ca niște roboți, deoarece sunt monitorizați și supravegheați de acești algoritmi automați“, spune Stacy Mit­chell, director al grupului de advocacy Institute for Local Self-Reliance.

Algoritmul de supraveghere merge atât de departe, încât urmărește și ceea ce com­pania numește TOT – „time off task“ –, un indicator cu ajutorul căruia se stabilește dacă angajații își îndeplinesc sarcinile în­tr-un timp prestabilit, considerat performant. Dacă scanarea unui pachet, de exem­plu, ia prea mult timp, angajatul este avertizat automat că se mișcă prea încet; dacă nu își îmbunătățește timpii de lucru, este concediat. De regulă, fără drept de apel. Amazon a negat în mod repetat acu­za­țiile publice conform cărora angajații săi ar fi suprasolicitați de mașini, replicând că, dacă AI observă că un lucrător are perfor­manțe slabe, acesta primește sprijin și pre­gătire suplimentară, oferite de alți oameni.

Cert este însă că astfel de sisteme automate pot detecta ineficiențe pe care un manager uman nu le-ar observa niciodată – o pauză cu „o secundă“ mai lungă între două apeluri la un call center, câteva mi­nute pierdute în fața automatului de cafea după terminarea unei sarcini sau o nouă rută pe care, dacă totul merge perfect, un curier ar putea livra mai multe pachete.

Numai că, pe măsură ce aceste mici pauze și libertăți minore sunt optimizate, locurile de muncă devin din ce în ce mai intense, stresante și chiar periculoase. La nivelul tuturor depozitelor Amazon din SUA, de exemplu, aproximativ 10% dintre lucrătorii cu normă întreagă au suferit răni grave în 2018, de peste două ori mai mult decât media națională pentru activități similare, arăta o investigație din noiembrie 2020 a revistei americane The Atlantic.

Libertatea și alte constrângeri

Pen­tru a-și documenta cartea „Working the Phones“, Jamie Woodcock, sociolog al muncii la Oxford Internet Institute, a pe­tre­cut șase luni ca angajat într-un call center. „Îți dai seama că ești monitorizat încă din primul moment. Există ecrane pe care nivelul tău de performanță e afișat și comparat permanent cu cel al colegilor tăi. Sunt colectate date despre tot ceea ce faci. Fiecare apel telefonic pe care l-am avut vreodată a fost înregistrat și stocat digital. Toți facem greșeli și toți avem zile proaste, dar datele astfel stocate sunt analizate ulterior și folosite pentru a concedia oameni“, scrie el.

Când a început să lucreze de acasă ca pro­gramator pentru Crossover Technologies, o companie din Austin, Texas, lui Mak Rony i s-a cerut să-și instaleze pe calculator un software numit WorkSmart. Software pe care CEO-ul Andy Tryba îl descria într-o discuție cu The Verge drept echiva­lentul unui „FitBit pentru muncă“. „Lucră­torul modern interacționează în mod constant cu aplicații cloud și asta produce cantități uriașe de informații despre modul în care el își petrece timpul; informații care sunt, în mare parte, aruncate. Aceste date ar trebui folosite pentru a spori productivitatea“, spunea el.

Cum se traduce de fapt asta? Software-ul analiza ziua de lucru a lui Rony (și a co­le­gilor săi) și decidea dacă a muncit suficient pentru a-și merita salariul pe oră. În numele productivității, i-au fost monitori­zate tastele, clickurile de mouse și aplica­țiile rulate. De asemenea, i s-a cerut să-i ofere programului acces la camera web. La fiecare zece minute, programul prelua controlul camerei și făcea fotografii pentru a verifica dacă Rony este la biroul său. Dacă nu era acolo sau dacă WorkSmart consi­dera că munca lui a scăzut sub un anumit prag de productivitate, nu era plătit pentru acel interval de zece minute.

Normele erau extrem de solicitante: aproximativ 35.000 de linii de cod pe săp­tă­mână. La un moment dat a realizat că se aștepta de la el să facă în jur de 150 de apă­sări de taste la fiecare zece minute; dacă se gândea prea mult și scria mai pu­țin, un interval de zece minute din ora de lucru era „pontat“ ca „inactiv“; dacă asculta muzică în timp ce lucra, se considera că îi este afectată productivitatea; dacă nu îndeplinea o normă săptămânală de 40 de ore active – muncă efectivă, fără niciun fel de pauze –, putea fi concediat. În scurt timp, stresul și-a spus cuvântul și calitatea muncii lui a început să scadă.

„Dacă ai libertate, o libertate reală, atunci poți suporta cea mai mare presiune“, spunea el pentru The Verge, mărturisind că și până la a merge la baia din propria-i casă devenise un factor de stres și o chestiune de viteză și strategie. A demisionat după alte câteva luni.

Diferiți experți în informatică au cerut reglementări care să oblige companiile să fie transparente cu privire la modul în care algoritmii le afectează angajații. În decembrie 2020, de exemplu, senatorul american Chris Coons a înaintat un proiect de lege privind „corectitudinea algoritmică“. Potrivit acestuia, Comisia Federală pentru Co­merț a SUA ar urma să stabilească un pachet de reguli care să asigure utilizarea al­goritmilor în mod echitabil, astfel încât cei direct afectați de deciziile acestora să aibă șansa de a contesta și corecta eventualele greșeli. Până acum, lucrurile nu s-au mai mișcat însă deloc.

În ciuda preocupărilor reale ridicate de șefii AI, este important să nu uităm că mulți oameni sunt niște manageri îngrozitori, atenționează Sandra Wachter, de la Universitatea Oxford. „Cu siguranță, șefii umani nu ar trebui să fie văzuți ca standardul de aur“, crede ea. O spune și profesorul Tomas Chamorro-Premuzic, de la University College London: „Este foarte greu pentru o mașină să-i depășească pe cei mai buni dintre șefi… dar nu este foarte greu pentru o AI să fie o alternativă bună la un șef cu adevărat rău“. Așadar?

Acest articol a apărut în numărul 149 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty