Atunci când traiul de zi cu zi încetează să mai fie o grijă, o altă problemă – poate la fel de dificilă – se cere rezolvată. Mai simplu spus, principalul stres al oamenilor bogați este propria identitate: „sunt bogat, dar cine sunt, de fapt?“ – aceasta-i întrebarea. Dacă subiectul de copertă din ediția curentă a NewMoney își propune să arate cum își investesc banii cei care au rezolvat demult ecuația supraviețuirii, textul de mai jos se preocupă de modul în care își cheltuie timpul cei din această categorie. Și, înainte de toate, să definim termenii: care este pragul minim al bogăției? Trei milioane de dolari, răspundea cu precizie matematică în urmă cu peste zece ani Dinu Patriciu. Ca lucrurile să fie mai simple, probabil că un milion de euro sau dolari este un prag (psihologic) al bogăției rezonabil.
PREA MULT STRICĂ. Paradoxal, prea mult timp liber și prea multe resurse aduc cu sine și multe neplăceri. Printre alții, de problemele bogaților s-a ocupat și Nassim Taleb, autorul cărții „Lebăda neagră“, care l-a făcut celebru în toată lumea.
Taleb, de data aceasta în paginile volumului „Skin in The Game“ (Cu pielea la saramură, într-o traducere foarte liberă), relatează cum a plecat flămând de la un restaurant pretențios unde fusese invitat de un apropiat cu dare de mână. Își amintește că a plecat flămând după ce a gustat feluri miniaturale, fade și de 20 de ori mai scumpe decât o pizza sau un hamburger.
Concluzia lui Taleb este că bogații pierd în multe rânduri controlul propriilor preferințe și cad pradă specialiștilor în marketing care se pricep să vândă lucruri inutile sau devin victimele propriului statut social. „Obligațiile“ îi fac, în repetate rânduri, victimele unei cine festive unde sunt nevoiți să socializeze cu oameni cu care nu au nimic în comun. Sau, în aceeași logică, își construiesc case gigantice departe de orașe. Odată ce depășește o anumită dimensiune, casa devine o corvoadă, iar locatarii își vor pierde definitiv intimitatea în condițiile în care personalul de întreținere va crește în număr.
Autorul american merge până acolo încât susține că avuția poate deveni un sport sângeros. Vorba romanilor, „venenum in auro bibitur“ (otrava se bea dintr-un pahar de aur). În sensul că bogații sunt ținte pentru răufăcători.
Tot în căutarea unui sens se află și cei care aleg să-și folosească banii pentru a finanța culte religioase. Desigur, cel mai cunoscut este exemplul actorilor multimilionari Tom Cruise sau John Travolta, doi susținători acerbi ai Bisericii Scientologice, o mișcare religioasă extrem de controversată. Biserica a fost acuzată de abuzarea mai multor adepți care au fost puși să facă munci umilitoare, precum spălarea unei toalete cu o periuță de dinți și, totodată, implicată în scandaluri financiare. Însă a influența gândirea și stilul de viață ale câtorva zeci de mii de adepți este o tentație căreia finanțatorii nu-i pot rezista.
ÎNCOTRO. De fapt, indiferent de dimensiunea contului bancar, o anumită nevoie a omului (fie el și de afaceri) rămâne constantă. Pretențios spus, este vorba de sensul vieții. Iar în cazul unei persoane care a depășit cu mult pragul bunăstării, problema sensului se accentuează. Dacă este să dăm credit neurologului și psihiatrului austriac Viktor Frankl, fondatorul celei de-a treia școli vieneze de psihoterapie, nevoia omului de a avea un sens în viață este fundamentală. Aceasta o depășește pe cea de plăcere sau putere – cele două principii prin care predecesorii săi, psihiatrii Sigmund Freud și Alfred Alder explicau mecanismele intime ale psihicului uman.
Personal, am păstrat în minte exemplul unui manager foarte bine plătit care, în momentul în care a făcut o pauză în carieră, s-a bucurat că va avea timp să pescuiască, ceea ce nu-și permitea când era angajat. În lipsa unei activități mobilizante, pescuitul l-a plictisit în doar câteva săptămâni.
Revenind la teoria lui Frankl, părintele logoterapiei (în limba greacă, logos înseamnă și cuvânt, și scop), lipsa sensului este principala sursă de stres și anxietate a omului, ducând mai devreme sau mai târziu la apariția unor probleme psihice. De notat că Frankl și-a consolidat convingerile într-un lagăr de concentrare nazist. Printre altele, psihiatrul organiza schimburi care vegheau ca ceilalți deținuți să nu se sinucidă. Mai târziu, avea să spună că sensul său în viață a fost să-i ajute pe ceilalți să și-l găsească pe al lor.
Așa că, vă doriți cu ardoare să ajungeți milionari în euro, să nu credeți că veți fi pus capăt tuturor problemelor voastre. De un sens veți avea nevoie în orice clipă. Iar, dacă veți ajunge bogați, scopul de a face din ce în ce mai mulți bani va fi încetat. Într-o formulare simplistă, se pare că, într-adevăr, banii nu aduc fericirea.
