Ştiri

O asociere de constructori din Turcia a câştigat contractul pentru execuția secțiunii de metrou Tokyo-Aeroport Otopeni

Contractul în valoare de 1,28 miliarde de lei (fără TVA) pentru proiectarea şi execuţia secţiunii Tokyo – Aeroport Otopeni a Magistralei 6 de metrou a fost atribuit unei asocieri de constructori şi proiectanţi din Turcia, a anunţat marţi pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, lotul 1.2 (Tokyo – Aeroport Otopeni) al M6 va avea o lungime de 7,6 km. Finanţarea contractului este asigurată din fonduri de la bugetul de stat şi fonduri externe rambursabile, iar lucrările sunt programate să dureze 48 luni de la data emiterii Ordinului de Începere.

„Vor fi realizate 6 staţii de metrou: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni. După finalizare, acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou şi va asigura legătura între actuala staţie de metrou 1 Mai existentă şi Aeroportul Otopeni”, a notat Grindeanu.

Întreaga Magistrală 6 a metroului bucureştean va avea o lungime de 14,2 km şi 12 staţii de metrou.

Potrivit unui comunicat al Metrorex, câştigătorul licitaţiei restrânse organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială având ca obiect: „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Magistrala 6 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni” a fost desemnat pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preţ”.

Câştigătorul procedurii de atribuire este Asocierea Gulermak Aazir Sanayi Inşaat Ve Taahhut A.S.- Somet SA.

„Informarea privind rezultatul procedurii de atribuire a fost transmisă astăzi, 28.02.2023, ora 14.30 în Sistemul de Achiziţii Publice (SEAP)”, precizează Metrorex.

Sursele de finanţare ale contractului sunt bugetul de stat şi fonduri externe rambursabile – credit extern JICA.

Proiectul Magistrala 6 „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă” contribuie, prin realizarea sa, la dezvoltarea economiei regionale şi îmbunătăţirea mediului urban, prin reducerea blocajelor de trafic, a accidentelor rutiere şi a poluării aerului, fiind un proiect de utilitate publică de interes naţional.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies