Ştiri

Numărul ucrainenilor care au intrat în România începând din 10 februarie 2022 a trecut de 4,5 milioane

Numărul ucrainenilor care au intrat în România pe fondul invaziei ruse a trecut de 4,5 milioane, relevă datele Poliţiei de Frotnieră.

Conform Poliţiei de Frontieră, în data de 11 iunie, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 263.300 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 59.600 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

”Pe sensul de intrare în România, au fost 117.700 de persoane, dintre care 13.711 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 11.06.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.508.147 cetăţeni ucraineni”, precizează sursa citată.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.ntieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies