Numărul persoanelor internate după dezinsecția din Timișoara este în creștere

UPDATE: Mai mulți polițiști s-au prezentat, miercuri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara pentru investigații medicale. Autoritățile nu au putut ascunde prezența oamenilor legii la unitatea spitalicească, însă au insistat că măsura este exclusiv una preventivă. Portivit tion.ro, o parte dintre polițiștii examinați prezentau grețuri sau vărsături, iar analizele au indicat anumite probleme „la ficat”, posibil provocate de substanța toxică.
Între timp, o echipă a Ministerului Apărării Naționale se află la Timișoara pentru a face verificări suplimentare în cele trei blocuri în care a fost identificată prezența substanței toxice Delicia-Gastoxin.
____
Ministerul Sănătăţii a dispus ca Direcţia de Sănătate Publică Timiş să determine gradul de poluare şi radioactivitate al aerului în imobilele din Timişoara, unde s-a folosit pentru dezinsecţie pesticidul Delicia-Gastoxin.
„Ministerul Sănătăţii a dispus prin echipa de control trimisă la Timişoara şi conform dispoziţiilor HG. nr. 557/2016 ca DSP Timiş să intre în imobilele afectate de folosirea acelui insecticid identificat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş ca fiind Delicia-Gastoxin (substanţă ce conţine fosfură de aluminiu în concentraţie de 57%) şi să determine gradul de poluare şi radioactivitate al aerului din încăperi”, informează ministerul într-un comunicat de presă.
În prezent se prelevează probe de către inspectorii Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul DSP Timiş care vor ajunge într-un laborator de toxicologie, pentru a se determina dacă mai există în aer fosfina, substanţă letală care a provocat decesul celor trei persoane şi intoxicarea altor 88.
Locatarii nu pot reveni încă în imobil
Rezultatele vor fi comunicate Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care va dispune, în funcţie de rezultatele de la laborator, întoarcerea locatarilor în imobile.
„Echipa de control a MS a verificat şi a constatat că produsul Delicia-Gastoxin este certificat de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 528/2012 al Parlamentului European şi Consiliului UE, pentru utilizare ca insecticid, folosit strict în interiorul silozurilor goale, a celulelor de depozitare goale, stive, camere de depozitare goale, alte clădiri etanşe la gaze (închise/sigilate, libere) şi este interzisă folosirea lor în spaţii de locuit”, se arată în comunicat.
Totodată, Ministerul Sănătății a anunțat că Inspecția Sanitară de Stat a prelevat probe din imobilele din Timișoara unde s-a efectuat deratizarea, pentru a afla dacă mai există în aer fosfina. Substanța folosită în blocuri e utilizată strict în depozite goale, fiind interzisă în spațiile de locuit.
Fosfura de aluminiu este un pesticid ieftin, disponibil într-o varietate de forme (tablete, praf, granule etc.). Acest pesticid este folosit, de regulă, în industria prelucrării cerealelor, pentru combaterea rozătoarelor din depozitele de cereale.
Substanța de deratizare provoacă simptome letale
Specialiştii atrag atenţia că acest tip de pesticid este restricționat la folosire din cauza toxicității inhalatorii extrem de ridicate. Fosfina este un gaz este extrem de periculos care poate bloca ireversibil activitatea metabolică, afectând în special organele din corp care au nevoie de oxigen, cum ar fi creierul şi inima.
După ingerare, pesticidul eliberează rapid fosfină – un gaz toxic – în stomac, ceea ce provoacă o intoxicație sistemică. Sunt afectate inima, plămânii, rinichii și ficatul. Intoxicația se manifestă prin aritmii cardiace, acidoza, hipotensiune, edem pulmonar, amețeli, stări de greață, vomitat, ataxie, amorțeli, probleme digestive, cefalee, slăbiciune musculară, convulsii. Persoanele expuse la această substanță toxică pot dezvolta în timp probleme cu rinichii.
Noi apeluri la 112 din partea victimelor
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că trei noi solicitări au fost primite, miercuri, prin apel la 112, pentru alte cinci persoane, copii şi adulţi, care locuiau în blocul deratizat de pe Strada Mioriţa nr. 8 din Timişoara anterior evacuării şi care au fost transportate la spitale.
La Spitalul Judeţean Timişoara sunt internate 10 persoane, la Municipal – un adult şi unul este în evaluare, iar la Spitalul „Louis Ţurcanu” – 29 de copii, alţii doi fiind în evaluare, potrivit ISU Timiş.
Cinci persoane sunt cazate, în prezent, în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale – patru la Liceul Silvic şi una la Mitropolia Banatului.
În total, până acum 45 de persoane au fost internate în spital cu diverse simptome. Astfel, la Spitalul Județean sunt 10 adulți internați, la Spitalul Municipal 3 adulți internați, iar la Spitalul „Louis Turcanu” 32 de copii.
Patronul firmei care a făcut deratizările în cele două blocuri de locuințe evacuate în Timișoara a fost arestat pentru 30 de zile. Trei persoane au murit, doi copii și mama unuia dintre ei în urma deratizării.
Foto: tion.ro/Dani Amariei