Număr record de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în Statele Unite

Elena Marinescu 19/03/2020 | 21:16 Ştiri
Număr record de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în Statele Unite

Statele Unite au depăşit, joi, pragul de 10.000 de cazuri de Covid-19 dintre care 154 de decese, conform Universităţii John Hopkins. La nivel mondial, se înregistrează peste 240.000 de cazuri de îmbolnăvire şi aproape 10.000 de decese.

Statele Unite reprezintă a şasea ţară din lume cu cazuri confirmate, după China, Italia, Iran, Spania şi Germania, urmate de Franţa şi Coreea de Sud.

Potrivit News.ro, autorităţile americane sanitare au anunţat că se aşteaptă ca numărul de cazuri din Statele Unite, care acum depăşeşte 10.700, să crească în zilele care vin, pe măsură ce se fac testări.

După ce s-a răspândit pe coasta de vest a Statelor Unite, în special în statul Washington, care are în continuare cel mai mare număr de decese, statul New York a înregistrat cel mai mare număr de cazuri confirmate (peste 4.000).