La fel cum „orice lucru poate să fie obiect de artă din China“ (Adrian Năstase), orice criză poate fi aducătoare de profit. Mai ales într-un domeniu vitregit în general și persecutat în particular cum e ceea ce se cheamă, cu o formulă care sună rău, „industria cărții“. Se știe, editurile și librăriile din România suferă cot la cot cu celelalte afaceri pe care COVID-19 le deșiră, le macină sau le pulverizează. Târgurile de carte se anulează, traducerile se amână, librăriile se închid, angajații sunt trimiși în șomaj. Se vorbește deja despre o nouă criză, care o va depăși în amploare și consecințe pe cea din deceniul precedent.
Înțelepciunea populară și Dire Straits anunță totuși că there should be laughter after pain, there should be sunshine after rain. Dunga de lumină din spatele norului plumburiu e simbolul optimismului care se cuvine să ne însuflețească. Așa să fie. Ce te faci însă când pandemia te dezbracă de caracter și te arată lumii în deplina-ți arghirofilie? Ce te faci când goana după profit te împinge la inițiative discutabile?
Ce le spui celor care te acuză că speculezi fără jenă un necaz și-l transformi în sursă de câștig? Simplu: te faci că plouă. Eventual murmuri că și alții ar fi făcut la fel. Sigur, ți se poate răspunde că „ar fi făcut“, pe când tu ai făcut. Ei, și? Din cauza asta o să se topească banchiza mai repede? Nu, nici pomeneală. Din cauza asta, în schimb, încrederea în puterea binelui începe să se fisureze. Tutto andrà bene cu condiția să nu meargă male.
REACȚIE FULGERĂTOARE. COVID-19 devine repede subiect de carte, după un scenariu deja testat pe piața din România (și poate că și din alte țări). A murit Steve Jobs? În două săptămâni apare, ca prin minune, o carte despre el. A avut loc premiera românească a filmului „The Irishman“? În trei săptămâni apare, ca prin altă minune, o carte care se cheamă „The Irishman“ (nici măcar „Irlandezul“, spre a se merge direct la țintă). Și în cazul lui COVID-19, reacția editorială e fulgerătoare și interesată, chit că nu întotdeauna cei care scriu cărțile în chestiune dețin competențe în domeniu.
O parte din aceste cărți sunt „pe înțelesul copiilor“, o alta pentru adulți. Cine intră în librăriile importante ajunge la un moment dat în fața unei veritabile serii COVID-19, care se întinde pe o jumătate de raft. Sigur, unele cărți preiau discuții televizate și articole din presa ultimelor luni. Altele prilejuiesc nedumerirea dramatică și dezolată a autorului: „Unde e Dumnezeu în toată nebunia asta?“.
Nimeni nu mai pare să aibă timp pentru cercetarea aplicată, mai ales că nu știi când se ivește următorul șoc (încă un deces al unei celebrități etc.). Nici pentru umor nu prea mai e vreme. Altminteri, poate că s-ar găsi cineva care să prezinte „Masca lui Zorro“ drept un film despre măsurile de protecție anti-COVID în Las Californias. Și s-o pună în legătură cu filmografia românească – bunăoară, cu „Masca de argint“.
VIRUSEL-CORONEL. Vedeta librăriilor pe timp de pandemie are un titlu răscolitor: „Virusel-Coronel și aventurile lui pe Pământul-cel-Albastru-și-Frumos“. N-are importanță cine a scris cartea. E sugestivă, în schimb, denumirea editurii: Numai Tu Poți. Este editura unde, tot cu majuscule în exces, mai apare un op sub aceeași semnătură: o carte-sendviș, pe care o poți citi de la ambele capete. De la unul ea se cheamă „Daliana și Floarea Stimei-de-Sine“, de la celălalt, „Georgiana în Grădina Încrederii“. S-ar putea ca nu peste multă vreme, în urma unei insurecții morfologice, a unei revolte a cuvintelor persecutate, prepozițiile și conjuncțiile să poată fi scrise și ele cu majusculă. Așa ar fi moral, așa ar fi de dorit.
Oricum, la începutul acestei aventuri – hapciu! – virusologice se pot citi – câh, câh! – următoarele: „Ajuns pe Pământul-cel-Albastru-și-Frumos, Virusel a rămas… «virusat de uimire». Ce ciudat era totul! Ce frumos era totul! Plutea în aer și i se părea că visează. De fapt, era ceva așa… ca un film. Când era în aer, când era pe niște suprafețe, când a pătruns într-un om, ajungând într-un loc de-a dreptul plăcut, unde era cald și simțea că se transformă în mii și mii ca el, iar asta îi dădea o senzație nemaipomenită.
A fost aruncat cu o forță de nedescris din acel loc, aflând că fusese «strănutat». Virusel-Coronel și-a găsit câteva rude, printre care Răceala și Gripa (fratele vitreg Nurofen lipsea de acasă – n.m.), care era mai zgripțuroaică, și i-a cunoscut pe nepovirușii lui. Toți aceștia călătoreau de obicei din om în om și, după ce îi îmbolnăveau, unele virusuri mureau, altele deveneau mai puternice ca înainte și se transformau ușor“. Și fiindcă pandemia stimulează inițiativa literară, să nu ne mirăm dacă vom citi peste o lună sau un an „Coronelului n-are cine să-i scrie“, „Coronelul Chabert“ sau „Amintirile coronelului Lăcusteanu“.
Pe de altă parte, în cazul în care editura își va respecta vocația, e de așteptat ca nu peste multă vreme să găsim în librării și alte lucrări de căpătâi pentru înveselirea și informarea copilăretului român: „Canceruț cel Drăguț a Căzut din Lac în Puț“, „Vica Tumorica și-a Pierdut Pisica“ sau „Pneumonașul cel Viteaz a Sărit peste Pârleaz“. Nu doar cu majuscule, ci și cu rimă interioară. Măcar să știm o treabă. Un lucru e sigur, stimată editură: Numai Tu Poți.
