Raportul asupra inflației publicat recent de Banca Națională a României (BNR) nu se referă doar la inflație. În cadrul raportului există și o serie de analize care se referă la funcționarea piețelor, la starea industriei, la problemele de pe piața forței de muncă și la nivelul productivității muncii.
Vestea bună este că România crește pe toate fronturile. Cererea de consum a urcat anul trecut, pe primele trei trimestre, cu 6%, iar venitul real al populației s-a majorat cu 15%. Trebuie făcută însă o distincție între sectorul privat și cel de stat, în sensul că salariile bugetare au crescut mai rapid și mai mult decât cele din mediul privat.
Care sunt domeniile câștigătoare? Vânzările de autovehicule au fost mai mari cu 20%, impulsionate de derularea programului „Rabla“. Dar și vânzările de mașini second-hand au contribuit la cifra-record din domeniul auto. Logic, vânzările auto au tras după ele și creșterea vânzărilor în domeniul lucrărilor de reparații și întreținere a vehiculelor, comerțul cu piese de schimb și vânzările de carburanți. Una peste alta, avem un exemplu despre modelul prin care cererea crescută pentru o marfă (automobile) induce creștere și în domenii de activitate orizontale.
Vești proaste. Există însă și câteva vești mai puțin bune. Bunurile alimentare autohtone, puternic concurate de produsele de import, au pierdut din nou din cota de piață. În plus, datele arată că industria traversează un moment complicat. Dincolo de creșterile de producție și de export raportate, există o realitate care îngrijorează: în primele 11 luni ale anului trecut, în domeniul industrial, nu s-au înregistrat creșteri de productivitate.
Raportul BNR indică și cauzele stagnării productivității în industrie. În primul rând, este vorba despre preocuparea aproape inexistentă a companiilor românești pentru inovare. Chiar studiile Comisiei Europene arată acest fapt. Cea mai bună dovadă în acest sens: România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește indicatorul agregat de performanță a inovării. Mai rău, chiar: decalajul față de statele europene s-a accentuat, de la 50% față de media UE în anul 2008 la 35% în anul 2015!
Al doilea factor al plafonării productivității muncii în domeniul industrial îl reprezintă acumulările modeste de capital. O a treia cauză este dată de rigiditățile de pe piața muncii. Este vorba despre insuficiența personalului calificat, despre mobilitatea restrânsă a forței de muncă și despre legătura slabă dintre sistemul educațional și piața muncii.
Criza școlilor profesionale. Lipsa forței de muncă este extrem de prezentă în ultimii trei-patru ani în luările de poziție ale mediului de afaceri. Este limpede că fenomenul reprezintă o acumulare, în timp, a unor greșeli și a unor politici eronate. Sistemul educațional este acuzat tot mai des de tot mai multe voci de rigiditate și de lipsă de adaptare la piața muncii.
Un exemplu în acest sens a venit recent prin studiul realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții și intitulat „Învățământul profesional și tehnic. Provocări și perspective de dezvoltare“. Studiul este un raport de politică publică și își propune să analizeze situația învățământului profesional din România. În esență, această formă de învățământ care ar trebui să pregătească muncitori calificați este dinamitată de legislația incompletă sau confuză, de inerția sistemului de educație sau, pur și simplu, de absența formatorilor și neadaptarea curriculumului.
În pofida acestor obstacole, există câteva exemple de succes. Concret, prin colaborarea dintre autoritățile locale, instituții de învățământ și asociații de investitori, în câteva orașe din România s-au putut crea școli profesionale care funcționează într-un regim de parteneriat public-privat. Există astfel de exemple la Brașov, la Oradea, la Mioveni, la Moinești, la Turnu Măgurele și la Călărași. În câteva cuvinte, modelul de la Brașov, școala Kronstadt, este următorul: în primul rând, a fost creat Clubul Economic German care include investitorii germani din zonă. Modelul școlii Kronstadt este realizat pe baza unui parteneriat între Primăria municipiului, Inspectoratul Școlar și agenții economici.
Companiile se implică în toate etapele formării elevilor: selecția acestora, evaluarea de etapă și cea finală, definirea specializărilor școlii, stabilirea conținutului curriculumului, supravegherea actului de învățământ, formarea cadrelor didactice și asigurarea bazei materiale. Există un contract de practică între elevi și companii cu responsabilități clare pentru ambele părți, prin care elevilor li se asigură burse, asigurare medicală sau masă de prânz. Finanțarea vine din trei surse: de la buget, pentru plata cadrelor didactice, de la bugetul administrației locale, pentru infrastructura școlară, și de la firme, pentru dotarea atelierelor, pentru formarea cadrelor didactice și bursele elevilor.
Există, așadar, o diferență între cifrele macroeconomice, evident pozitive, și situația complicată din economia reală.
