Noua tulpină de COVID-19 se poate să fi ajuns în România. Suspiciunea, la un pacient internat la Institutul Matei Balş

Elena Marinescu 03/01/2021 | 13:15 Ştiri
Noua tulpină de COVID-19 se poate să fi ajuns în România. Suspiciunea, la un pacient internat la Institutul Matei Balş

UPDATE. Reprezentanții Institutului ”Matei Balș” din București infirmă informațiile vehiculate în spațiul public în cursul zilei de duminică și precizează că în acest moment ”nu există date concludente care să certifice prezenta noii tulpini la un pacient internat”, transmite Grupul de Comunicare Strategică printr-un comunicat de presă.

Sursa citată menționează că ”în laboratorul de genetică din cadrul Institutului sunt analizate două probe recoltate de la un pacient, care urmează, în câteva zile să confirme sau să infirme prezența acestei noi tulpini”. În acest context, autoritățile fac în continare apel la populație să respecte măsurile de protecție sanitară pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Noua tulpină a coronavirusului, descoperită în Marea Britanie, a ajuns în România. Medicii de la Institutul Matei Balș analizează probele suspecte recoltate de la un bărbat care a venit zilele trecute din Regatul Unit.

Acesta a prezentat simptome specifice COVID-19, în urma analizelor stabilindu-se că este infectat, dar cu noua tulpină care este cu 70 la sută mai contagioasă. Cadrele medicale din unitate spun că două probe au ieşit diferite şi urmează să se refacă testele la începutul săptămânii.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balş din Bucureşti, Cătălin Apostolescu, a anunţat că există o suspiciune privind infectarea cu noua tulpină de coronavirus, două probe analizate în laboratorul de genetică al unităţii medicale având reacţii diferite faţă de cele de până acum.

”Într-adevăr, în laboratorul de genetică al Institutului, două probe au avut rezultate ale reacţiei de amplificare diferite faţă de cele pe care le ştiam până acum. Urmează ca în zilele următoare să se facă secvenţierea şi să vedem dacă într-adevăr se confirmă noua tulpină a virusului. Nu avem date că ar exista diferenţe semnificative în manifestarea clinică faţă de vechea tulpină”, a declarat, duminică, la Digi 24, Apostolescu.

Acesta a precizat că datele concrete vor exista în zilele următoare: ”Urmează să corelăm datele de laborator cu cele clinice şi să punem lucrurile cap la cap”.  Apostolescu nu a precizat dacă cele două probe sunt de la un singur pacient sau de la doi şi nici dacă pacientul sau pacienţii de la care au fost recoltate au venit din Marea Britanie.

DSP a demarat o anchetă epidemiologică pentru a stabili cu câte persoane s-a întâlnit bărbatul depistat pozitiv cu noua tulpină COVID-19.

Mai multe ţări au anunţat deja cazuri cu noua tulpină, printre care Italia, Suedia, Spania, Franţa sau Canada.