„Limba de lemn“, cartea publicată în 1987 de cercetătoarea și profesoara franceză Françoise Thom, este arhicunoscută pentru modul în care autoarea a disecat particularitățile limbajului fără noimă folosit în perioada comunistă. Din păcate, limba de lemn nu doar că nu a dispărut odată cu falimentul comunismului, însă a și suferit mutații în plin capitalism. Una dintre particularitățile esențiale ale limbii de lemn este ascunderea adevărului prin abstractizare. Françoise Thom (de altfel, unul dintre cei mai reputați sovietologi) se apleacă, printre altele, asupra folosirii abuzive a pluralului atunci când vorbitorul dorește (mai tot timpul) să nu-și asume nimic. Practic, „eu“ se transformă în „noi“, iar în acest fel responsabilitatea devine o chestiune difuză.
Evitarea responsabilității și ascunderea adevărului au devenit „sporturi“ la ordinea zilei și în mediul corporatist, iar limbajul ilustrează pe deplin această realitate. Philip Coggan, jurnalistul care susține rubrica săptămânală Bartleby pe teme de management din publicația The Economist, analizează fenomenul într-un text recent. În opinia sa, câteva dintre cuvintele care au sufocat conversația de business sunt „inovație“, „colaborare“, „flexibilitate“, „obiectiv“ sau „sustenabilitate“. Mai sunt și altele (la noi), dar le vom analiza mai târziu. Să începem cu cel din urmă. Într-adevăr, ne confruntăm cu o inflație de „sustenabilitate“ – termen confuz care a ajuns să însemne orice: de la folosirea judicioasă a resurselor naturale până la trăinicia unui model de business anume.
OBLIGAȚIUNI SUSTENABILE. Conceptul a ajuns și pe piețele financiare, dând naștere unor noi instrumente de investiții: la sfârșitul anului trecut, Autonom – un furnizor de leasing operațional și servicii rent-a-car – a făcut în premieră pentru România o emisiune de obligațiuni „corelată cu obiective de sustenabilitate“. Că termenul e folosit în mod abuziv o recunoaște și Morningstar, o importantă bază de date, care a scurtat recent cu 1.200 lunga listă a fondurilor europene „cu investiții sustenabile“. De altfel, autoritățile americane și europene nu sunt capabile să ofere niște definiții clare referitoare la sustenabilitate.
„Inovația“ ne-a invadat, la rându-i, exprimarea. Majoritatea companiilor le promit angajaților și clienților un proces inovațional continuu. Dar promisiunea vine la pachet cu niște costuri nebănuite. Jurnalistul britanic invocă un studiu al celor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) care arată că, în mod surprinzător, companiile cu cele mai scăzute rate de retenție a personalului sunt cele foarte inovatoare – Tesla sau Nvidia fiind două exemple în acest sens. Presiunea ridicată asupra angajaților îi determină pe aceștia să migreze repede către un alt job.
În aceeași logică, „flexibilitate“ se referă și la beneficiul ca angajații unei companii să rezolve în timpul orelor de program atât problemele de serviciu, cât și pe cele personale, dar și la posibilitatea ca un șef de echipă să schimbe orarul unei ședințe în ultima secundă. Aceiași cercetători de la MIT au descoperit că flexibilitatea programului nu e nici pe departe elementul-cheie care îi face pe angajați să aleagă între un job sau altul.
Un alt cuvânt care parazitează de multă vreme vocabularul mediului de business (din România, cel puțin) și care nu se află pe lista scurtă a lui Philip Coggan este „provocare“. Bunăoară, atunci când acționarii decid să concedieze un manager de top, comunicatul în care se face anunțul oficial va conține invariabil următoarea formulare: domnul sau doamna respectivă a decis „să dea curs unor noi provocări profesionale“. De asemenea, atunci când compania se află într-o situație foarte grea sau activează într-un context de piață ostil, nu întâmpină o problemă, ci trebuie să răspundă unor „provocări“.
Nu în ultimă instanță, principiile de „guvernanță corporativă“ sunt prioritatea oricărei companii care vrea să depășească etapa pur antreprenorială în vederea atragerii unui investitor sau a listării. Este o formulă pe care o mestecă tot mai mulți fără să poată explica neapărat ce presupune exact. Teoria spune că se referă la stabilirea unor reguli clare privind relația dintre acționariat, consiliu de administrație și management. În realitate, se pare însă că lucrurile nu sunt atât de clare.
MOȘTENIREA. În absența unei cercetări serioase pe subiect, ca o părere personală, numărul de cuvinte din noua limbă de lemn este strâns legat de lipsa de sinceritate a vorbitorului sau de dorința acestuia de a-și demonstra competența. E adevărat că stăpânirea limbajului este prima condiție pentru înțelegerea unui domeniu, însă limba de lemn este o colecție de clișee fără sens.
E oarecum surprinzător că un mediu al libertății totale, teoretic, precum cel al afacerilor, preia năravuri apărute în regimuri totalitare – concret, în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste de pe vremea lui Stalin.
