Notă de plată uriaşă pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia

Elena Marinescu 06/05/2022 | 20:55 Ştiri
Notă de plată uriaşă pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia

Comisia Europeană a publicat Decizia care detaliază măsurile aprobate în cadrul Ajutorului de stat de restructurare în favoarea CE Oltenia şi a Planului de Restructurare aferent, decizie care a fost anunţată oficial pe 26 ianuarie 2022.

Costurile totale de restructurare a Cpmplexului Energetic Oltenia se ridică la 3,94 de miliarde de euro. ”Comisia Europeană a publicat Decizia care detaliază măsurile aprobate în cadrul Ajutorului de stat de restructurare în favoarea CE Oltenia şi a Planului de Restructurare aferent, Decizie care a fost anunţată oficial pe 26 ianuarie 2022. Planul de restructurare a CE Oltenia este bazat pe doi piloni principali: construirea de noi capacităţi bazate pe energie solară şi gaze şi reducerea capacităţilor existente pe bază de lignit. Planul a fost aprobat de Guvernul României şi de Comisia Europeană şi trebuie implementat ca măsură necesară de retehnologizare şi menţinere în activitate a CE Oltenia, în condiţiile în care compania reprezintă o componentă esenţială a Sistemului Energetic Naţional”, anunţă compania.

Costurile totale de restructurare se ridică la 3,94 de miliarde de euro. Din această sumă, aproximativ 2,7 miliarde de euro sunt fonduri de la stat care includ şi un grant de aproximativ 896 de milioane de euro din Fondul de Modernizare, destinat noilor investiţii. Contribuţia proprie a CE Oltenia va fi de 1,27 miliarde de euro, având ca sursă veniturile din vânzările de energie electrică şi parteneriatele şi creditele atrase de CE Oltenia.

Potrivit sursei citate de News.ro, măsurile incluse în Decizie au vizat respectarea criteriilor care stau la baza acordării ajutorului de stat de care compania beneficiază deja şi va beneficia până la finalul perioadei de restructurare, adică finalul anului 2026.

”Astfel, restabilirea profitabilităţii la sfârşitul perioadei de restructurare – care este un criteriu esenţial într-un ajutor de stat pentru restructurare – a fost îndeplinită prin măsuri de optimizare a capacităţilor existente şi extinderea portofoliului cu includerea proiectelor noi: centralele pe gaze natural şi parcurile fotovoltaice cu o capacitate instalată totală de circa 2.000 MW. În perioada 2023-2025, blocurile 4 Rovinari, 4 Turceni şi 7 Işalniţa vor fi în rezervă de capacitate, iar în perioada 2026-2030, blocurile 5 Rovinari, 6 Rovinari şi 5 Turceni vor fi în rezervă de capacitate. Funcţionarea acestor blocuri va fi dictată de raţiuni legate de securitatea aprovizionării cu energie sau de condiţiile de piaţă”, precizează compania.

Pentru a îndeplini criteriul privind structurarea şi remunerarea adecvată a ajutorului de restructurare, au fost incluse mai multe acţiuni viitoare din partea ambilor acţionari semnificativi – statul român şi Fondul Proprietatea – care au legătura cu participarea la operaţiunile de capital. În plus, autorităţile române s-au angajat să implementeze o cesiune suficientă de acţiuni ale statului român în CE Oltenia, până la sfârşitul perioadei de restructurare în 2026, astfel încât să se asigure o remunerare suplimentară a componentei de grant din ajutorul de stat. Cesiunea a cel puţin 20% din drepturile de proprietate se va face printr-o ofertă publică de acţiuni.

Mărimea şi structura contribuţiei proprii a CE Oltenia la efortul total de restructurare de 3,94 miliarde de euro este cel de-al treilea criteriu care a stat la baza decizieii favorabile. Astfel, compania a putut demonstra că alături de sumele încasate din contractele de vânzare de electricitate a atras surse considerabile, suplimentare din credite bancare şi contribuţii ale partenerilor selectaţi la proiectele noi. Parteneriatele sunt în curs de negociere şi vor conduce la înfiinţarea de SPV-uri – companii de proiect care vor sta la baza dezvoltării proiectelor noi – în cursul anului 2022.

Măsura constituirii de societăţi mixte (SPV) a reprezentat un element obligatoriu al planului de restructurare a CE Oltenia pentru a fi evitată denaturarea concurenţei şi pentru asigurarea contribuţiei proprii la costul de restructurare de 3,94 miliarde euro, acestea fiind condiiţii necesare a fi îndeplinite pentru aprobarea unui ajutor de stat de restructurare. De asemenea, înfiinţarea filialei pe lignit este o măsură care previne subvenţionarea încrucişată şi, deci, denaturarea concurenţei.

La acelaşi capitol de măsuri se înscrie şi externalizarea Craiova II, o măsură care se implementează conform calendarului iniţial sub forma divizării, noua entitate juridică urmând să aibă acelaşi acţionariat ca CE Oltenia. Este o primă măsură care contribuie la crearea unui jucător viabil care să opereze având la bază un model integrat, de la producţie până la transport şi distribuţie a energiei termice şi care va putea să acceseze finanţări similare cu cele folosite de CE Oltenia pentru proiecte noi.

Măsura privind înfiinţarea filialei pe lignit presupune crearea unei entităţi cu personalitate juridică şi contabilă separată de CE Oltenia, care va integra activitatea de producţie de energie electrică pe bază lignit, menţinută în regim de rezervă de capacitate. Structura de holding, la care se va ajunge în viitor în urma parcurgerii etapelor descrise în Planul de Restructurare, este un model larg răspândit în toată lumea.

În urma procesului de decarbonare, emisiile vor scădea de la 8,4 milioane în 2022, la 4,1 milioane în 2025 şi 3,7 milioane în 2030, în condiţiile în care vor fi folosite capacităţile de rezervă pe bază de lignit.

În noul context energetic global, planul de restructurare oferă un grad de flexibilitate, având în vedere că este nevoie de suplimentarea producţiei interne. Astfel, există posibilitatea unor măsuri suplimentare, temporare, ale căror efecte pot fi ajustate până la încheierea perioadei de restructurare.

Anul acesta, compania a luat deja măsuri pentru o suplimentare a producţiei de cărbune cu 900.000 de tone, ceea ce ar livra în final o energie totală de 600.000 MW, într-una dintre capacităţile deja existente la Rovinari, Turceni sau Işalniţa.

CE Oltenia va angaja, pe durată determinată, 600 de persoane pe posturi de lăcătuş mecanic, electrician şi sudor în activitatea miniera. Mai mult de jumătate au fost deja angajaţi şi vor începe activitatea luna aceasta. Este o măsură temporară, gândită pentru acest context dificil şi care poate fi activată fără ca, la finalul implementării planului, să schimbe structura acestuia, mai arată compania.