Normele de aplicare a telemedicinei au fost aprobate: Ce noutăți aduc

Telemedicina a fost în contextul pandemiei COVID-19 și a lockdownului una dintre soluțiile care limitau răspândirea virusului și, în același timp, ajutau sistemul de sănătate să gestioneze creșterea cererii pentru consultații uzuale. Astfel, rețelele private de sănătate, dar și unități de stat au pus la dispoziția pacienților platforme pentru consultații virtuale, multe fiind încă active.

După aproape doi ani de la elaborarea cadrului legal general aplicabil telemedicinei, au fost aprobate prin hotărâre de guvern normele metodologice care reglementează acordarea de servicii medicale la distanță pentru peste 50 de specialități medicale, principalul scop fiind prevenția. Totuși, prin intermediul serviciului de telemedicină, doi sau mai mulți medici specialiști pot forma de la distanță grupuri multi-disciplinare de analiză, interpretare și diagnosticare a pacienților cu boli rare sau cazuri de boală cronică.

Se creează astfel bazele legislative pentru favorizarea investițiilor în platforme de telemedicină și creșterea accesului la servicii medicale. Un studiu PwC pentru Comisia Europeană din 2018 constata că telemedicina este în general percepută și apreciată ca fiind rentabilă în 73,3% din cazurile abordate de literatura de specialitate: prin reducerea costurilor cu consultațiile, de călătorie sau timp și crește calitatea vieții pacienților.

Printre specialitățile medicale incluse în document se numără anatomie patologică, alergologie, imunologie clinică, boli infecțioase, cardiologie, chirurgie, diabet, hematologie, oncologie, oftalmologie sau neurologie.

Actul medical furnizat prin telemedicină trebuie să respecte toate drepturile şi obligaţiile pe care le implică orice act medical, iar pacientul poate să refuze interacțiunea prin telemedicină. Serviciile acordate prin telemedicină sunt:

• serviciile de teleconsultaţie care constau în stabilirea diagnosticului, monitorizarea preventivă a stării de sănătate, interpretarea rezultatelor investigaţiilor medicale, stabilirea conduitei terapeutice, precum şi indicarea unor metode de prevenţie a bolilor şi accidentelor;
• serviciile de teleexpertiză, care constau în schimbul de opinii medicale la distanţă între mai mulţi medici inter- sau intradisciplinar, în scopul confirmării unui diagnostic pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, precum şi a stabilirii conduitei terapeutice a pacientului;
• serviciile de teleasistenţă, care constau în integrarea în timp real a unor date sau a unor opinii ale unor profesionişti din domeniul sănătăţii de la distanţă în scopul efectuării unor proceduri medicale, precum şi în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical/chirurgical;
• serviciile de teleradiologie, care constau în transmiterea electronică a imaginilor radiologice şi interpretarea imaginilor radiologice prevăzute de către specialiştii în radiologieimagistică medicală în vederea stabilirii unui diagnostic;
• serviciile de telepatologie, care constau în interpretarea datelor şi imaginilor microscopice de către specialiştii anatomopatologi şi stabilirea unui diagnostic;
• serviciile de telemonitorizare, care constau în supravegherea stării de sănătate a pacienţilor cu afecţiuni, interpretarea de la distanţă a datelor medicale despre pacient, precum şi ajustarea conduitei terapeutice şi a regimului de viaţă şi igieno-dietetic, referitoare la îngrijirea pacientului.

Principala provocare care vine odată cu telemedicina ține de realizarea unor platforme de comunicare sigure, care să asigure confidențialitatea și securitatea informațiilor legate de starea de sănătate a pacienților pe tot parcursul procedurilor de colectare, prelucrare, utilizare şi stocare a datelor personale şi să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale referitoare la protecţia vieţii private şi a datelor personale, a datelor medicale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

De asemenea, asigurarea calității serviciilor medicale furnizate prin telemedicină este responsabilitatea unităților sanitare care furnizează serviciul medical respectiv, care vor fi verificate de către structurile de control al calității serviciilor de sănătate din cadrul Ministerului Sănătății și al direcțiilor de sănătate publică, conform hotărârii.