Exasperat de flașnetăreala patriotardă din jur, poetul galez Dylan Thomas a izbucnit cândva: „Wales is the land of my fathers. And my fathers can have it“. În româna atât de dragă trupei La Familia, „Țara Galilor e patria strămoșilor mei. Iar strămoșii mei n-au decât să se spele cu ea pe cap“. La Cardiff, la Hay-on-Wye și la Swansea s-a râs și s-a mers la cârciumă, unde se ducea și poetul când muza îi vizita pe alții din breaslă. Ce indignare ar fi învăpăiat obrajii cu tricolor dacă s-ar fi auzit asemenea grozăvie la București, Sibiu sau Craiova. Câtă gargară s-ar fi făcut cu ceai de sunătoare (sau de turnătoare) pregătit în ibricul naționalist și pus pe focul la care se prăjesc de obicei dușmanii țării.
Dacă încă n-ați aflat „noi suntem români, / noi suntem români, / noi suntem aici pe veci stăpâni“. O spune toată floarea cea vestită a patriotismului de butonieră, pornind de la liricul Octavian Goga (cu legea antisemită a revizuirii cetățeniei), trecând prin blândul Ionel Teodoreanu („Să nu rămână picior de evreu în Baroul din Iași“) și sfârșind în extazul românismului rap promovat de onorabilii avocați ai gliei strămoșești Șișu, Puya și Oana Marinescu.
Altfel spus, românul e gigea, pe când străinul e câh. În străvechime, românul a rezistat turcului, pentru ca apuseanul să înalțe catedrale. După cum a grăit iluministul Cătălin Rădulescu-Mitralieră, „când probabil Brâncuși făcea statui, ei pe la curțile regale inventau homosexualitatea și făceau orgii“.
STUDIU DE CAZ. Așa cum e înțeles și practicat în România, patriotismul de conjunctură vine la pachet cu ipocrizia. La Familia și noua sa piesă, „Terorist“, oferă un studiu de caz numai bun de palpat. Oamenii se declară sătui de Occident, de Europa și de „amestecul în treburile interne“ ale nas-băgătorilor cărora nu se cuvine să le fiarbă oala carpatină. Gata, ajunge, până aici! România nu e brelocul nimănui și își ajunge sieși ca opera de artă în teoria lui Eco.
Acestea fiind lămurite, cetățenii care compun La Familia dau cep protestului și se stropșesc încruntat spre cameră: „S-a luptat cu arma-n mână, / De-aia la mine-n țară vreau s-aud numai română“. Artiștii uită să spună că „s-a luptat“ din când în când și cu seringa (alta decât cea pentru vaccin), dar poate că nu e înțelept să ne cramponăm de amănunte.
VIITOR DE AUR. Pe pagina personală de Facebook, Dan Alexe nu observă doar mesajul în sine al lui Șișu și al lui Puya, ci și viteza cu care a fost el preluat și distribuit de AUR, noua structură legionaroidă care amenință establishmentul:
„Nemailuând în seamă drepturile minorităților, La Familia (cineva a uitat un «g» acolo când și-au luat numele ăsta) sau, mă rog, cine le-a scris vorbele obscenului manifest cu mesaj antioccidental și de fapt anti-orice a îndesat acolo esența extremismului intolerant care a declanșat războaiele din Balcani: «petec de pământ», «pământul românesc plătit cu sânge», cu clănțănit de mitraliere pe fundal și cruci peste trening. Se lucrează metodic, se vede; trebuie compensat antirusismul structural al românilor, mai ales că AUR vrea să participe la alegeri și în Moldova, pe 11 iulie, așa că trebuie deturnate ranchiuna și nemulțumirea spre Occident. Iar parlamentarul George Simion promovează asta știind că «la mine-n țară vreau s-aud numai română» este un mesaj inacceptabil. Într-adevăr, George Simion reacționează imediat pe Facebook: „«Terorist»? Susțin mesajul băieților“
. E o chestiune de secunde până scoate capul și Diana Ivanovici-Șoșoacă: „Felicitări! Mesaj patriotic excepțional, o palmă dictaturii actuale de aici și de pretutindeni! Trăiască România Liberă!“.
Dacă tot stă de veghe la statuia spiritului național, campionul Simion ar trebui să știe că enunțul „Suntem singurii care apărăm drepturile românilor care muncesc peste hotare“, care-i aparține, este agramat și că forma corectă este „Suntem singurii care apără…“
Cum spuneam, ipocrizia petrece mult timp în sânul La Familiei. În prezentarea pe care-o fac pentru YouTube, prelații limbii române vorbesc strămoșește despre „statement“, „entertainment“, „trending“ și alte arhaisme păstrate până acum în cufărul colbuit al limbii. E de remarcat și echipamentul oficianților: pantofi de sport și haine ale unor firme occidentale de prestigiu. Nu din Strehaia sau Gurahonț.
Nici mașinile cu care circulă respectivii nu sunt produse la Colibași sau prin alte locuri de pe harta țării. Ca să nu mai spun de chipsurile cărora le făcea reclamă nu de mult unul dintre revoltați și care aparțineau tot unui brand (na!) străin. Pe scurt, „Terorist“ e un atentat la inteligență, logică și bun-simț. În același timp, o gogoașă patriotardă cum s-au tot vândut pe încăpătoarea tejghea a țării, năclăită de uleiul rânced al imposturii. Prevăd acestei ofense îmbufnate un viitor de AUR: ea se va cânta la chefurile cu sindicaliști, spre dimineață, când lectorii străini care de obicei plătesc distracția vor afla că toți cei din jurul lor sunt „pe veci aici stăpâni“.
