Nicuşor Dan: Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti

NewMoney 03/06/2021 | 12:46 Ştiri
Nicuşor Dan: Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, joi, că îi este teamă să meargă cu bicicleta în Bucureşti, din cauza maşinilor din trafic, relatează Agerpres.

„Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti. Trebuie să mă intersectez cu maşinile”, a declarat el, după o dezbatere pe tema transportului sustenabil în România, organizată de Asociaţia Green Revolution, cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei.

El a venit la eveniment pe bicicletă, alături de ministrul Mediului, Barna Tanczos. La dezbatere a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, care a venit şi a plecat pe bicicletă.

Întrebat dacă şeful statului este în pericol în drum spre Palatul Cotroceni, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu, domnia sa va merge până acolo pe piste amenajate”.

De altfel, la plecarea de la eveniment, preşedintele a vorbit despre importanţa purtării căştii de protecţie la deplasarea cu bicicleta. „Despre asta n-am vorbit (la dezbatere – n.r.), dar contează, în sens pozitiv”, a afirmat Iohannis, în timp ce îşi punea casca de protecţie.

FOTO: Mediafax