Nicuşor Dan: Fitch a îmbunătăţit profilul individual de credit al Bucureştiului de la ‘bbb+’ la ‘a’, o clasă mai sus decât ratingul naţional

Andrei Dumitru 19/04/2023 | 10:21 Ştiri
Nicuşor Dan: Fitch a îmbunătăţit profilul individual de credit al Bucureştiului de la ‘bbb+’ la ‘a’, o clasă mai sus decât ratingul naţional

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că agenţia de rating Fitch a ”îmbunătăţit profilul individual de credit al Bucureştiului de la ‘bbb+’ la ‘a’, o clasă mai sus decât ratingul naţional, având semnificaţia unei mari capacităţi de îndeplinire a obligaţiilor”.

”Eforturile noastre invizibile pentru stabilizarea financiară a primăriei devin vizibile. Fitch a îmbunătăţit profilul individual de credit (Standalone Credit Profile) al Bucureştiului de la ‘bbb+’ la ‘a’, o clasă mai sus decât ratingul naţional, având semnificaţia unei mari capacităţi de îndeplinire a obligaţiilor.  Fitch a îmbunătăţit ratingul pe termen lung (Long-Term Issuer Default Rating) al Bucureştiului la ‘BBB-‘ cu perspectivă stabilă, în acord cu ratingul României (ratingul municipalităţii nu poate depăşi ratingul ţării)”, a arătat, miercuri, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, unul dintre indicatorii relevanţi luaţi în calcul la evaluare este ajustarea cheltuielilor la venituri (Expenditure Adjustability), unde calificativul Bucureştiului este ”Puternic”.

De asemenea, Fitch a remarcat “performanţa operaţională solidă a oraşului şi un plan de investiţii ambiţios”, a menţionat primarul general.

Decizia vine după ce, luna trecută, Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă.