Nici cu China, nici fără China

China va fi anul acesta marea provocare din punct de vedere economic. Evoluția economiei chineze va influența economia globală, pentru că prezența Chinei, prin exporturile și importurile masive, va influența piețele și, implicit, prețurile. În luna decembrie 2022, China a ieșit inopinat din politica numită „zero COVID“, dar estimările instituțiilor occidentale de specialitate arată că prețul plătit ar putea fi foarte mare, respectiv un milion de persoane decedate.

OBIECTIVELE BEIJINGULUI. În octombrie, la Congresul Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping și-a asigurat un al treilea mandat în fruntea partidului, un fapt unic de la Mao Zedong, plus un Birou Politic populat cu fideli. S-a spus atunci că s-a făcut pasul către o domnie pe viață a actualului lider. Acum însă, Xi Jinping dă semne că vrea să schimbe ceva în relațiile economice cu statele occidentale.

Pe plan intern, obiectivele economice principale sunt restabilirea unei creșteri solide (economia chineză încetinește văzând cu ochii), îmbunătățirea situației economice din zona rurală (o veche și, totodată, o nouă problemă a societății chineze), găsirea unei soluții pentru stabilizarea pieței imobiliare, aflată în continuare în dificultate, și combaterea crizei financiare de la nivel local.

În ceea ce privește creșterea economică, Fondul Monetar Internațional a prognozat pentru anul acesta doar 4,4%, cea mai mică din ultimii ani, dar economiștii chinezi se așteaptă ca guvernul să ia o serie de măsuri care să urce ritmul creșterii economice până la 6%.

Diplomatic vorbind, China dă semne că anul acesta va dori să restabilească legăturile cu economiile vestice, în special cu statele Uniunii Europene, după ce bunele relații ale Chinei cu Federația Rusă au „răcit“ legăturile cu UE. Atunci când se ascund sub protecția anonimatului, diplomații chinezi se distanțează de Vladimir Putin și de Rusia, ceea ce oferă o imagine asupra jocului „la două capete“ pe care îl fac.

UE este cel mai important partener comercial al Chinei, iar excedentul comercial al Beijingului este foarte mare în relația cu blocul economic european. De aceea, China trebuie să evite „alterarea“ acestei legături comerciale extrem de profitabile și, în acest sens, există mesaje politice de „încălzire“ a relațiilor deteriorate de poziția Chinei față de Rusia și de criza sanitară care a blocat la un moment dat lanțurile de aprovizionare.

Anul trecut, cancelarul german Olaf Scholz și președintele Consiliului European, Charles Michel, au fost în China. Anul acesta vor merge președintele francez Emmanuel Macron și premierul Italiei, Giorgia Meloni. Sunt semne care arată că nici UE nu spune „nu“ unei reveniri a colaborării economice cu China, cu atât mai mult cu cât între UE și SUA au apărut o serie de disensiuni pe tema așa-numitei „Legi antiinflație“ despre care liderii europeni spun că oferă subvenții de stat care avantajează companiile americane în raport de concurența europeană.

Pe de altă parte, politicienii europeni nu ar trebui să uite situația din pandemie, atunci când Europa a descoperit o dependență îngrijorătoare față de economia chineză. UE are două zone de dependență, Rusia și China, care nu sunt simplu de gestionat.

În același timp, decidenții politici chinezi vor să găsească mijloacele pentru a dinamiza economia și pentru a rezolva o parte din problemele de care suferă aceasta. Una dintre ele este piața imobiliară, care în ceea ce privește vânzările a scăzut în noiembrie 2022 cu 28% față de anul precedent. De asemenea, băncile de stat și-au anunțat intenția de a acorda linii de credit de 250 de miliarde de dolari către unii dezvoltatori imobiliari. Cu toate acestea, o creștere economică, anul acesta, mai mare decât prognozele instituțiilor financiare internaționale este pusă sub semnul întrebării.

Politica „zero COVID“ a dus la o închidere a activității unor companii și a unor afaceri. Implicit, consumul a fost descurajat. Rezultatele din ultimul trimestru al anului trecut, cunoscute până la ora redactării acestui articol, arătau că în decembrie 2022 exporturile Chinei au scăzut cu 10% față de anul precedent, consumul intern a scăzut, la fel și investițiile.

REVERSUL MEDALIEI. Sunt și analiști care cred că economia chineză se va întoarce anul acesta la certitudini, în sensul că lucrurile se vor așeza pe un făgaș de creștere. Dar există și un revers al medaliei. Economiștii se tem că revenirea economiei chineze va aduce o creștere a cererii pe plan internațional.

China este un mare importator de materii prime energetice și, în general, de materii prime și materiale. Creșterea economică a Chinei poate aduce anul acesta o cerere mai mare și implicit un preț mai mare al gazelor naturale și al țițeiului. O astfel de evoluție poate schimba momentul de acalmie, de scădere a prețului pe piețe, care ajută mult la scăderea inflației în UE. Este greu de spus dacă anul acesta este mai bine cu o economie chineză în creștere accentuată sau cu una mai modestă.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la televiziunea Profit.ro. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.