Ştiri

Netflix a câştigat 8,8 milioane de abonaţi în ultimele luni, însă veniturile au fost sub estimări

Al patrulea trimestru din 2018 aduce rezultate amestecate pentru Netflix, cu venituri uşor sub aşteptări, dar o creşterea importantă a numărului de abonaţi, scrie News.ro.

Cea mai bună veste pentru Netflix este că a reuşit în ultimul trimestru să dobândească chiar mai mulţi abonaţi decât estimase. Compania se aştepta să atragă 7,6 milioane de abonaţi noi în această perioadă, însă numărul acestora a fost de 8,8 milioane.

Veniturile au fost puţin sub aşteptări, 4,19 miliarde de dolari în loc de 4,21 miliarde de dolari. Chiar şi aşa, venitul per acţiune a ajuns la 30 de cenţi, deşi era estimat să atingă valoarea de 24 de cenţi.

Cu aceeaşi ocazie, Netflix a mai făcut publice o serie de date legate de propriul conţinut. “Bird Box” a ajuns la peste 80 de milioane de vizualizări, după ce în prima săptămână a fost urmărit pe 45 de milioane de conturi.

De asemenea, serialele “You” şi “Sex Education” ar urma să atingă cifra de 40 de milioane de conturi în primele patru săptămâni.

O vizualizare este contorizată când este vizionat cel puţin 70% dintr-un film sau episod.

Interesant este că, susţin oficialii companiei, Netflix înregistrează acum 10% din totalul vizualizărilor pe televizoarele din Statele Unite, cu 100 de milioane de ore pe zi.


Foto: Hepta/Mediafax

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies