NEPI a încasat 145 de milioane de euro din închirierea proprietăților imobiliare

Andreea Neferu 15/02/2017 | 20:39 Ştiri
NEPI a încasat 145 de milioane de euro din închirierea proprietăților imobiliare

Fondul de investiții NEPI, care urmează să fuzioneze cu sud-africanii de la Rockcastle, a ajuns anul trecut la un portofoliu de proprietăți în valoare de circa 2,6 miliarde  de euro, în creștere cu 47% față de anul anterior, după ce și numărul de proprietăți a ajuns la 44, față de 34 la finalul lui 2015, potrivit raportului pe 2016 publicat la Bursa de Valori București.

Din punct de vedere al suprafeței închiriabile, cea mai mare parte a proprietăților NEPI, 80%, se află în România. Totodată, pe plan local se află și cele mai multe dezvoltări imobiliare la care lucrează NEPI, cu o valoare totală de 726 de milioane de euro.

NEPI a avut anul trecut venituri de peste 145 de milioane de euro din închirierea proprietăților, cu aproape 40% mai mult decât în 2015.

Printre planurile companiei, care mai are active în țări precum Serbia, Slovacia, Croația și Cehia, se numără ridicarea unor noi malluri în Satu Mare, Râmnicu Vâlcea și Târgu Mureș, precum și extinderea centrelor comerciale Promenada din București, Shopping City Galați, Shopping City Sibiu și Shopping City Ploiești.

Fuziunea dintre NEPI, și grupul Rockcastle, listat la bursa din Johannesburg, ar urma să se finalizeze până la sfârșitul lunii iulie 2017, tot până atunci noua entitate urmând să fie listată la bursa din Johannesburg, potrivit unui anunț recent. După această listare, NEPI Rockcastle vrea să se listeze pe Euronext Amsterdam, „cât mai repede posibil”.

Activitățile celor doi jucători vor fuziona în urma unei tranzacții de schimb de acțiuni, de 4,5 titluri Rockcastle pentru o acțiune NEPI. Mutarea va crea un nou gigant pe piața regională imobiliară, cu un portofoliu de peste 4 miliarde de euro. NEPI este un investitor listat la bursele din București și Johannesburg, concentrându-se pe segmentul de retail. Printre activele sale se numără Mega Mall (foto) și Promenada Mall din București.

Rockcastle este listat la bursa din Johannesburg (Africa de Sud) și din Mauritius. Compania are expunere și pe Europa Centrală, unde a investit până la jumătatea anului trecut circa 520 de milioane de dolari, în special în țări precum Polonia sau Cehia.


 Sursă foto: Mediafax

 

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.