Ştiri

Nelu Tătaru anunţă iminenţa prelungirii stării de alertă după 15 iulie

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, luni seara, că starea de alertă va fi prelungită, după ce numărul de cazuri a crescut. El mai spune că este posibilă instalarea carantinei la nivel local, dar că izolarea cazurilor noi sau a focarelor este mai importantă.

„În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție fluctuantă, cu creșterea numărului de cazuri, poate un 500, 600, 700, cu alternanță, în funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare, dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă.

Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți de la 1 iulie să mai facem altele, dar evoluția nu ne-a permis, amănând măsurile de relaxare. Acestea depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. Sunt niște reguli foarte simple pe care le repetăm de la începutul acestei pandemii”, a afirmat Nelu Tătaru la B1 TV.

Ministrul a insistat din nou pe cât de importante sunt regulile de igienă și de distanțare socială și a vorbit despre carantină și izolare, în condițiile în care o lege în acest sens a rămas blocată în Senat. Tătaru a mai vorbit și despre capacitatea sistemului sanitar românesc de a gestiona un eventual număr chiar mai mare de pacienți COVID-19.

„În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție, poate un 700, cu alternanță, dar prelungirea unei stări de alertă e aproape iminentă. Suntem într-o stare în care eram pregătiți de la 1 iulie pentru noi măsuri de relaxare, dar nu mai e cazul.

Măsurile de relaxare depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. E posibilă carantinarea unor anumite localități, unor anumite regiuni, dar în general e mecanismul izolării de care avem nevoie. Acel pacient în izolare își consumă boala. Nemergând în mediul său, nu face acea transmitere și se închid focarele. Dacă nu acceptăm, mergem la acele distracții la mare, fără distanțare, fără măști…”, a spus Tătaru.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

2 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

2 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

3 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

4 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

4 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

5 ore ago

Acest website folosește cookies