Ştiri

Nelu Tătaru: Am avut o relaxare exagerată. Va fi o toamnă plină

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri seară, că numărul de cazuri în creştere se explică printr-o relaxare exagerată. Potrivit acestuia, se poate ajunge la peste 2.000 de îmbolnăviri zilnic, dacă nu vor fi respectate regulile de protecţie.

Tătaru afirmă că toate măsurile de relaxare luate erau necesare, la fel cum este necesar să înceapă şcoala. ”Va fi o toamnă plină, nu o toamnă grea, dar o toamnă plină”, crede ministrul Sănătăţii, care este de părere că se poate ajunge la 2.000 de cazuri zilnic, dacă nu se respectă măsurile.

Am avut o alternanţă de cazuri, raportat şi la numărul de teste efectuate. Am avut o relaxare exagerată, dincolo de normele de aplicare ale unor reluări de activităţi care s-au întâmplat în ultimele luni”, a afirmat, miercuri seară, la B1TV, Nelu Tătaru.

„Să ne obişnuim să trăim cu această pandemie un an jumătate, doi”

Întrebat dacă nu trebuiau amânate unele măsuri de relaxare şi începerea anului şcolar, Tătaru a afirmat: ”Erau nişte măsuri necesare atât din punct de vedere educaţional, cât şi din punct de vedere economic, dacă ne referim la restaurante şi teatre, ele sunt făcute în aşa fel încât că avem o securizate. Sunt reguli pe care dacă le menţinem, atunci vom păstra acest platou în care suntem acum. Dacă nu le respectăm, să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri de la o zi la alta. 

Nu speriem pe absolut nimeni, ţinem doar de noi cum vom evolua în această lună şi în lunile următoare. Sunt lucruri pe care trebuie să le realizăm ca fiind adevărate: există această pandemie, există infecţia cu SARS-COV-2 (…) există cadre medicale care în acest moment resimt o oboseală, resimt o deznădejde şi resimt, unii dintre ei şi boala” .

Tătaru a spus că se poate ajunge la peste 2.000 de îmbolnăviri zilnic, dacă nu vor fi respectate regulile de protecţie. El le recomandă părinţilor să îi înveţe pe copii să respecte regulile de protecţie împotriva răspândirii virusului. ”Avem nişte griji cum trimitem copiii la şcoală, dar nu ne uităm că în parcuri sunt copii şi nu le asigurăm anumite condiţii. Să ne obişnuim să trăim cu această pandemie un an jumătate, doi, pentru că acest virus nu va pleca aşa de uşor”, a mai declarat Tătaru.

Acesta crede că ”plătim succesul primei părţi a pandemiei”, când Guvernul şi autorităţile medicale au putut lua decizii. ”Cred că ne-am făcut treaba, şi destul de bine, şi chiar în a doua parte cînd a trebuit să ne luptăm nu numai cu virisul, ci şi cu opţiuni politice de altă orientare”, a mai afirmat Nelu Tătaru. ”Va fi o toamnă plină, nu o toamnă grea, dar o toamnă plină”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Elena Marinescu

Recent Posts

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

25 de minute ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

o oră ago

Confidex: Încrederea managerilor români în economie, la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani

Încrederea managerilor români în economie a ajuns la 52,5, cea mai mare valoare din ultimii…

3 ore ago

Compania aeriană AnimaWings anunță rute noi pe destinații interne și externe

AnimaWings, compania aeriană deținută integral de frații Cristian și Marius Pandel, anunță începerea operării, din…

3 ore ago

În luna aprilie numărul tranzacțiilor imobiliare la nivel național a crescut cu aproape 50% vs. anul trecut

În luna aprilie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de…

4 ore ago

IKEA deschide la Constanța primul Studio de Planificare și Comandă din România

IKEA a anunțat astăzi deschiderea primului Studio de Planificare și Comandă din România, situat în…

5 ore ago

Acest website folosește cookies