Negoiţă: Dacă l-am pune pe Papa Francisc să candideze din partea PSD, părerea mea e că ar pierde

NewMoney 05/07/2019 | 09:15 Ştiri
Negoiţă: Dacă l-am pune pe Papa Francisc să candideze din partea PSD, părerea mea e că ar pierde

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, suspendat pentru şase luni din PSD, spune că antipatia faţă de partid este atât de mare, încât poate să anuleze şansele oricui ar candida la alegerile prezidenţiale. Negoiţă susţine că, deşi a fost primit cu căldură de români, Papa Francisc ar pierde alegerile dacă ar candida din partea PSD.

Robert Negoiţă a fost întrebat, joi seară, la Digi 24, despre prezidenţiabilul PSD şi a spus că şi Papa Francisc ar pierde dacă ar cadinda din partea acestui partid.

„Nu am cum să nu vă spun ce gândesc, pentru că ăsta îmi este felul, foarte direct şi sincer. La vizita Papei Francisc am văzut o reacţie foarte favorabilă. Dacă l-am pune să candideze din partea PSD, părerea mea este că ar pierde. Doamne ajută, ca eu să fiu un pesimist şi să nu fie aşa cum o văd eu”, a spus Robert Negoiţă, citează News.ro

Acesta  afirmat că popularitatea PSD este extrem de scăzută, iar antipatia faţă de această structură politică este atât de mare încât anulează şansele oricui ar intra pentru astfel de luptă.

Negoiţă a reiterat ideea că ”PSD va plăti grav faptul că a avut un preşedinte care a fost ţinut în funcţie până a plecat cu cătuşe”.

Negoiţă a afirmat că se regăseşte „către deloc” în actuala structură a PSD şi nu exclude posibilitatea de a părăsi partidul, deşi nu a luat o decizie în acest sens.