Ştiri

NASA a lansat filmul amartizării roverului Perseverance

NASA a prezentat luni seară, pe contul de Twitter, filmul amartizării roverului Perseverance.

Filmul acoperă ultimele minute dinaintea amartizării de joia trecută.

Perseverance a fost trimis pe Marte însoţit de camere de filmare, şapte dintre ele având misiunea de a înregistra sosirea pe suprafaţa planetei.

Mike Watkins, directorul Jet Propulsion Laboratory (JPL) din California, de unde este controlată misiunea NASA, a spus că înregistrările spectaculoase sunt un exemplu de excelenţă a agenţiei.

Perseverance, cel mai mare rover trimis de NASA pe Marte

„Am luat toată lumea cu noi în călătoriile noastre prin Sistemul Solar. Este prima dată când am putut să captăm cu adevărat un eveniment precum amartizarea unei navete spaţiale”, le-a spus el reporterilor, citează BBC. „Vom învăţa ceva privind performanţa vehiculului în aceste înregistrări video. Dar o mare parte din asta este să vă ducem şi pe voi în călătorie”.

Roverul Perseverance al NASA, cel mai mare vehicul de explorare trimis pe o altă planetă, a amartizat joi în craterul Jezero.

Sonda robotică care a transportat cel mai mare şi mai scump vehicul de explorare extraterestră construit vreodată a amartizat în craterul din emisfera nordică. Obiectivul principal al misiunii este căutarea de urme de viaţă. SUA reprezintă acum singura ţară care a dus 5 vehicule pe Marte.

FOTO: NASA

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies