Mutare pe piața construcțiilor: Saint-Gobain cumpără o companie românească din industria sticlei

Andreea Neferu 06/12/2016 | 11:06 Ştiri
Mutare pe piața construcțiilor: Saint-Gobain cumpără o companie românească din industria sticlei

Grupul francez Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața mondială a materialelor de construcții, a preluat compania românească Pietta Glass Working, cu activități în zona de prelucrare a sticlei, potrivit agenției de presă Reuters.

Pietta, o companie care a fost înființată în 2000, are linii de producție în Vălenii de Munte, județul Prahova, unde realizează sticlă monolit pentru aparatură electrocasnică, pentru industria auto, pentru mobilier, pentru sectorul construcțiilor navale sau pentru produse frigorifice. Compania a fost fondată de oameni de afaceri italieni și români, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu, și asamblează de asemenea fațade pentru clădiri.

Pietta a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 91 de milioane de lei și un profit de peste 12 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor. Publicația franceză Capital scrie că vânzările companiei ar urma să ajungă la 20 de milioane de euro anul acesta, potențialul de creștere pentru următorii ani fiind semnificativ.

Printre clienții companiei achiziționate de Saint-Gobain se numără producătorul de electrocasnice Arctic sau constructorul Bouygues.

Mutarea Saint-Gobain vine în contextul în care anul acesta compania a sistat producția de vată minerală din fibră de sticlă la fabrica sa de la Ploiești și a închis de asemenea fabrica de uși și scări din lemn masiv MTI Impex, din localitatea Ghimbav.

Pe de altă parte, francezii au anunțat anul acesta investiții de 4 milioane de euro în fabrica de sticlă de la Călărași.

Saint-Gobain, grup prezent pe plan local prin companiile Saint-Gobain Glass, Saint-Gobain Construction Products, Saint-Gobain Abrazivi, Brodrene Dahl și MTI Impex Brașov (cu o fabrică care a fost închisă anul acesta), a înregistrat anul trecut în România afaceri de peste 170 de milioane de euro.

 


FOTO: Mediafax

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.