A murit fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu

Sebastian Popescu 15/05/2018 | 16:51 Ştiri
A murit fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu

Cristian Ţopescu a murit marți, la vârsta de 81 de ani, după ce fostul comentator sportiv  a fost internat de urgență la Spitalul Elias în urmă cu o săptămână din cauza unor complicaţii provocate de diabet, potrivit Digi 24.

Cristian Ţopescu, reputat comentator sportiv, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de televiziune şi radio, a dedicat peste patru decenii sportului românesc, cu mii de transmisiuni directe. Interzis de comunişti la finalul anilor 1980, el a comentat cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, „noaptea magică” din 1976 a Nadiei Comăneci de la Montreal şi momentul în care trei românce au urcat pe podium la Sydney, scrie News.ro.

Citește și: DNA cere 7 ani și jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea

„Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viaţă am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viaţă e o luptă, deci te luptă ! Şi acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona ! Asta îi spun şi eu acum, când mă înţelege, dar nu-mi poate răspunde : ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult ! Mă rog să mai aibă puterea să lupte şi va mulţumesc din suflet celor care sunteţi alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup şi suflet pentru ţara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate şi asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, şi-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru ţara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Şi-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puţin obosit, dar iubirea noastră şi poate şi a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul şi le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper !”, a scris, luni, pe Facbook, Cristina Ţopescu, fiica fostului comentator sportiv.

Citește și: Bloomberg: Era creșterii economice record din România, Cehia, Ungaria și Polonia a apus. Ce urmează

Cristian Țopescu a absolvit cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport în 1970. Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR, mai notează Digi 24.

De asemenea, fostul comentator sportiv a avut și o carieră politică în perioada 2008-2012, după ce a câștigat un fotoliu de senator în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.


Foto: Mediafax