Senatul a adoptat moţiunea simplă. Ministrul Finanţelor, băgat în corzi de PSD

Elena Marinescu 09/12/2019 | 19:08 Ştiri
Senatul a adoptat moţiunea simplă. Ministrul Finanţelor, băgat în corzi de PSD

UPDATE: Premierul Ludovic Orban a declarat imediat după votul din Senat că nu o să-l demită pe ministrul de finanţe și că ar trebui ca fostul ministru Eugen Teodorovici „să dea seama în altă parte pentru dezastrul bugetar lăsat”.

„Ar fi culmea să accept ca ministrul finanţelor din guvernul PNL să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul în ultimii 3 ani de zile. Ultimul partid care poate să exprime o opinie pe tema finanţelor publice este PSD-ul. Asta este o mişcare politicianistă ieftină”, a declarat şeful Executivului.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Florin Cîţu, în care PSD cerea demisia acestuia, a fost adoptată luni seara de Senat. După vot, ministrul Câţu a declarat că dacă PNL îi cere demisia, îşi dă demisia, dar în opinia sa, moşiunea ”nu a venit cu nimic serios”.

În favoarea moţiunii iniţiate de PSD şi inrtitulată ”Guvernare PNL – numele tău este AUSTERITATE” s-au pronunţat 59 de senatori, 56 de voturi au fost împotrivă şi două abţineri. Adoptarea moţiunii nu atrage dupa sine demiterea ministrului.

”Domnule Cîţu, domnule Orban, nu este o greşeală să vă recunoaşteţi limitele. Din contră, de cele mai multe ori, este nevoie de acea doză de onestitate cu privire la greşelile din trecut şi la neliniştile şi hazardul prezentului.

Aceasta nu va ştirbi cu nimic din ceea ce este „smart” sau ”bright” în fiecare dintre dumneavoastră, dar vă va aşeza, la un moment dat, acolo unde vă este locul, dincolo de tendinţa, poate firească, de a încerca să înaintaţi pe scara ierarhiei până la limita de incompetenţă, parafrazând principiul enunţat de Peter.

Şi atunci, domnule Cîţu, domnule Orban, vom prefera să vă daţi o demisie demnă în acest moment, unei demiteri ruşinoase mai târziu! Sunteţi o echipă şi puteţi face asta împreună, dacă vă lipseşte curajul individual”, se arăta în textul moţiunii, potrivit News.ro.

Împrumuturi pe bandă rulantă

În document, PSD îl acuză pe ministru că a promovat o rectificare bugetară negativă și că a împrumutat România cu 3,4 miliarde de lei după doar două săptămâni de la preluarea mandatului.

„Pentru că în luna în care s-a instalat la Ministerul Finanțelor Publice, la nici două săptămâni de când a preluat portofoliul, Ministrul Cîțu a împrumutat România cu 3,4 miliarde lei, o sumă uriașă, la care se adaugă împrumuturi în valoare de 338 milioane euro.

Mai grav este că a făcut acest lucru la niște costuri uriașe. Iată cum arată disecția costrurilor la care s-au împrumutat profesioniștii din PNL: pentru obligațiunile la 10 ani, dobânda plătită de guvern a crescut de la 4,23%, la 4,55%, adică o creștere cu 32 puncte de bază, iar pentru titlurile de stat în lei, pe termen scurt (40 – 60 de luni), dobânzile au crescut de la 3,55% la 4,09%, adică o creștere cu peste 54 puncte de bază.

Asta arată încrederea pe care sistemul financiar o are în PNL sau trădează faptul că, prin declarațiile și poziționarea lor, liberalii au îngenuncheat România, pur și simplu?”, se arată în textul moțiunii.

O altă nemulțumire a PSD vizează rectificarea bugetară negativă promovată de Florin Cîțu.

„Pe termen scurt și cât se poate de concret, atât ne-a costat împăunarea dlui Cîțu în lupta sa cu PSD, dar și iresponsabilitatea declarației cu metafora bugetelor paralele. Peste toate acestea se adaugă și rectificarea bugetară negativă promovată de Ministrul Cîțu al Finanțelor și îmbrățișată de toți miniștrii PNL. O rectificare negativă care nu doar că putea fi evitată, așa cum au arătat toți specialiștii adevărați în economie, dar care a fost inițial promovată pentru a justifica austeritatea care va urma”, se arată în documentul consultat.

Florin Cîțu, acuzat că este împotriva monedei naționale

„Singura realitate este că atât timp cât Cîțu vorbește public, economia românească are de suferit. Să îl bănuim pe domnul Cîțu de neștiință sau de neînțelegerea modului în care funcționează piața valutară sau să ne întrebăm dacă acum, din poziția de ales al poporului român și de înalt demnitar al statului român, este jucător activ împotriva monedei naționale, ajutând speculatorii de pe piața valutară să facă profituri importante pe spinarea românilor de rând?

Bănuim că deprecierea monedei naționale a mai fost domolită de BNR, oficialii băncii centrale încercând să calmeze piețele prin declarații publice, “moral suation” si nu numai”, se mai arată în textul moțiunii.

O altă nemulțumire a PSD-ului vizează concedierile făcute de Guvernul Orban. „Iar algoritmul pentru concedieri a fost deja stabilit – simplu, sec, procentual. Este măsura MUST-HAVE cu numărul 4 din lista lui Cîțu: introducerea principiului 85/15, adică angajații din sectorul bugetar nu pot să reprezinte mai mult de 15% din totalul angajaților din economie.

Din cei aproximativ 6.000.000 de angajați – la stat și în mediul privat, ar mai rămâne 900.000 de oameni să lucreze în tot sistemul de stat din cei aproximativ 1.300.000 de persoane angajate în aparatul public – ministere, agenții, administrație locală, profesori, medici, pompieri, polițiști, militari, cercetători etc. Diferența este exact de 400.000 cât au anunțat că vor să dea afară!

Dacă ar fi doar niște cifre seci și niște calcule simple cu procente, am putea chiar să plusăm, dar, ce să vezi, în tot aparatul administrativ – central și local – lucrează doar 280.000 de oameni care, evident, nu pot fi dați afară toți!”, mai subliniază senatorii PSD.