Modificări importante la examenul de Rezidenţiat

Elena Marinescu 01/11/2019 | 20:00 Ştiri
Modificări importante la examenul de Rezidenţiat

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat ordinul pentru organizarea examenului de Rezidenţiat, care se va desfăşura în acest an pe 8 decembrie, cu o întârziere de trei săptămâni. Cele 4.710 locuri vor fi suplimentate pentru medicii care obţin o medie corespunzătoare intrării în rezidenţiat.

„Astăzi am semnat ordinul de ministru pentru rezidenţiat şi drept urmare examenul de rezidenţiat a intrat în linie dreaptă. A apărut o nouă prevedere, astfel încât numărul de locuri să fie egal cu numărul absolvenţilor. Am aprobat o cifră de şcolarizare de 4.710. Avem în România 3.401 absolvenţi de medicină generală, numărul locurilor scoase la rezidenţiat pe medicină generală este 3.990. Totalul de 4.710 include şi zona de medicină dentară şi farmacie. Diferenţa este foarte mare între numărul absolvenţilor şi numărul locurilor la medicină dentară şi farmacie. Logica este foarte clară. Numărul posturilor pentru farmacişti în spitale este limitat. Absolventul de farmacie se adresează inclusiv zonei private. La fel, medicul dentist. Această cifră – 4.710 – va fi suplimentată dacă la examenul de rezidenţiat se va obţine o medie corespunzătoare intrării în rezidenţiat”, a afirmat Pintea, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Conform actului normativ, această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate. Legea 197/31.10.2019 modifică organizarea examenului  pentru rezolvarea crizei Rezidențiatului, declanșată de imposibilitatea semnării actelor de către ministrul Educației, ministru care nu există de la jumătatea lunii septembrie, notează edupedu.ro. Potrivit calendarului acestui examen, pe 28 octombrie 2019 ar fi început înscrierile, care durează până pe 11 noiembrie.

Pentru anul în curs, noua lege prevede, prin derogare, faptul că Rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii. Proiectul prevede că spitalele pot să facă de acum încolo pregătirea rezidenţilor, degrevând universităţile de numărul mare de rezidenţi existenţi. De asemenea, o altă prevedere introdusă e referă la faptul că după promovarea examenului şi după expirarea stagiului minim aferent specialităţii, ministrul Sănătăţii confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în cel mult 30 zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizată pentru specialitatea respectivă.

 

Calendar rezidențiat 2019

În perioada 28 octombrie – 11 noiembrie 2019 se face înscrierea candidaților. Transmiterea de către Direcțiile de Sănătate Publică Județene și a Municipiului București a istelor cu candidații înscriși Ministerului Sănătății se va face până pe 14 noiembrie 2019. Cel târziu până pe 25 noiembrie se vor centraliza listele către Ministerul Sănătății și se va face defalcarea candidaților pe centre universitare. În 27 noiembrie se vor afișa pe portalul rezidentiat.ms.ro listele cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii. Eventualele erori de redactare vor putea fi sesizate de candidați până cel târziu pe 29 noiembrie. Afișarea pe rezidentiat.ms.ro și pe site0urile facultăților de medicină și farmacie a repartizării candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris se va face pe 5 decembrie. Examenul de rezidențiat se va desfășura pe 8 decembrie, iar pe 17, 18 și 19 decembrie candidații își vor alege posturile/locurile în funcție de punctajul obținut.

Foto: Pixabay