Moda ecologică prinde tot mai mult teren. Retailerul Answear plusează și în această direcție

NewMoney 29/11/2021 | 11:09 Ştiri
Moda ecologică prinde tot mai mult teren. Retailerul Answear plusează și în această direcție

În 2020, retailerul de fashion Answear, prezent și în România, a creat propriul brand, answear.LAB, dedicat femeilor, prin care își dorește, printre altele, să-i facă pe clienți conștienți de ceea ce poartă și să consolideze obiceiuri pozitive pentru mediul înconjurător.

Astfel că noul brand creează acum serii scurte în ediție limitată apelând la potențialul producătorilor locali și concentrându-se pe materiale ecologice. În colecțiile mărcii apar materiale precum bumbac certificat, in, tencel, cânepă, dar și poliester obținut din reciclarea plaselor de pescuit abandonate. Linia Ethical Wardrobe, care este prezentă permanent în colecții, a fost creată într-un mod etic: până la 90% din elementele sale înseamnă cel puțin 70% țesături durabile, cât mai puțin dăunătoare mediului.

Totodată, retailerul abordează diferit și transporturile, având ca scop să nu genereze deșeuri noi, inutile, care, în plus, pot fi dificil de reciclat. Produsele comandate ajung la clienți în ambalaje certificate, obținute în urma procesului de reciclare. Sunt folosite pungi din plastic ce conțin peste 80% material reciclat și cutii de carton obținute din hârtie reciclată certificată FSC MIX. Aceasta înseamnă că cel puțin 70% din deșeurile de hârtie utilizate pentru producția lor provin din surse sigure, iar lemnul folosit este obținut numai din păduri certificate FSC®. În plus, toate produsele incluse într-o singură comandă vor ajunge într-un singur pachet – pentru a minimiza amprenta de carbon și a reduce crearea de deșeuri inutile.

Compania își extinde în mod regulat gama cu mărci, haine, pantofi și accesorii care sunt prietenoase cu planeta prin modul lor de fabricație, materialele folosite, etc. Un lucru bun este că tot mai multe mărci renunță la blana naturală, folosesc materiale organice sau reciclate, reduc utilizarea de substanțe nocive în procesul de producție și reduc consumul de apă. Pentru a facilita căutarea produselor în spiritul sustenabilității, Answear a creat un filtru special „Planet friendly” pe site, cu ajutorul căruia sunt găsite lucruri prietenoase cu planeta.