Mistica majusculei

Distanța dintre intenție și rezultatul ei e de multe ori uriașă. Iar socoteala din minte nu se potrivește cu cea de pe hârtie. Scrisul omagial-lăcrămos, cu trico­lorul la butonieră și duhul lui Zalmoxis pre­umblân­du-se pe deasupra cuvintelor, dă undă verde ridico­lului.

Tenorii patriot(ard)ismului românesc dețin secretul de fabricare a caraghioslâcului misticoid: un iureș dacopat, clișee plutind aluvionar în zeama fie­cărei fraze și – obligatoriu – o ploaie de cuvinte scrise cu literă mare. Una dintre metodele de depistare a imposturii în care se ins­ta­lează gargaragiii e excesul de majuscule – expresia unei adorații tâmpe și a venerației pentru un loc pe care, nu-i așa?, „iu­dele de afară“ îl vor „rupt din trupul sfânt al țării“, vândut la metru pătrat sau măcar mânjit.

Niciun răcnet de acest tip nu se poate produce fără ciu­curele retoric al „trădării de neam și țară“. Nicio privire în urmă nu se poate arunca fără o constatare amară: „Ce am fost și ce-am ajuns“. Și niciun regret pentru meschinăria prezentului nu se poate exprima fără trimiteri la „Doină“ sau la „Scri­soarea III“. De la „Muică, suntem neam de piatră“ la jovialitatea cosmopolită de azi „e-o cale atât de lungă“, încât – vezi, Doamne – doar refugiul în ozo­nul spiritualității pure ne mai poate salva. Singura problemă e că amintitul ozon e adeseori o glumă proastă, iar mulți dintre cei care se ocupă de primenirea nației fac, conștient sau nu, muncă de agenți ai poluării.

OMAGIU LĂBĂRȚAT. Școala Kogayon se numără printre utilizatorii frenetici ai majusculelor care asigură ascensiunea ra­pidă spre tăriile spiritului. Aici, omagiul se lăbăr­țează de la prima la ultima frază a textului. Cine intră pe contul de Facebook al amintitei școli se trezește convocat după cum urmează: „Sărbătoarea Națională – Ziua Soarelui. Punct de Întâlnire: Sarmi­segetuza Regia – Capitala Regatului de Lumină al Hiberborenilor. Ora 10 – la Porțile Cetății. A fost o vreme când Dacia Străbună Sărbătorea cu Mic cu Mare Ziua cea mai lungă din An. […] Oamenii se adunau în jurul Templelor, unde Marii Preoți cu multă râvnă îi binecuvântau, pe rând, pe toți cei aflați acolo: «Fii ai Soarelui, de prin Vetre adunați, Fiți Bine­cuvântați! Rugăm Măritul Soare în Inimi să Răsară! Căci Slava este a Domnului spre Puterea Omului! În Vecii Vecilor, Amin! Amin! Amin!» Și îmi este iarăși dor de Hora Sânzienelor. Dragi Frați și Surori, vă Invităm alături de noi, să ne conectăm la Sfânta Tradiție Spirituală în perioada 19-24 iunie pentru a Celebra Solstițiul de Vară și Sânzienele“.

Se lasă și un număr de telefon la care cei interesați pot să sune (sau Pot să Sune). Ceva mai jos – iar aici îi mulțumesc prietenului de pe Facebook Tudor Duică –, decolarea devine iminentă: „A Existat un Soare pe Pământ și acesta a fost OMUL… Vorbim despre stră­moșii Daci, Geți, Traci, Agatârși, Hiperboreni, despre Marii Preoți și Marile Preotese care ne luminează Calea“. Atenție totuși, pe geții-begeți care privesc ironic delirul îi ia mama tracului și-i duce agatârâș spre cazanele cu smoală.

NEVOIA DE UN ALT BUFON. Școala Kogayon preia, poate fără să-și dea seama, strategiile stilistice din vremea teatrului medieval populat de personaje alegorice pe care autorii de atunci le scriu, din rațiuni lesne de priceput, cu majuscule: Lăcomia, Moartea, Bucuria, Întunericul, Norocul etc. Nici n-ai spune că au trecut atâtea se­cole de la „Everyman“ la șezăto­rile traco-daco-geto-etc. pe care le organizează Școala Kogayon.

Pe de altă parte, trebuie să fii rău­voitor sau obtuz ca să nu observi înrudirea dintre amintita școală și autointi­tulatul haiduc științific Gheorghe Funar. Și el, haidu­cul, se lasă locuit de mistica majusculelor, după cum se poate vedea din prezentarea cărții lui cu copertă tricoloră „Aflăm adevărul despre biografia Fiului lui Dumnezeu“, un op care produce un ecou transilvan (scuze, un Ecou Transilvan) tuturor amatorilor de umor fără voie.

Iată o mostră: „La strămoșii noștri Geto-Daci și în Adevărata Țară Sfântă, în Geto-Dacia Edenică, nu a existat niciodată acest obicei pe care îl practică adepții Talmudului și ai Torei“. Iată o alta: „Istoricii s-au străduit și au aflat biografiile Faraoni­lor Egiptului (cu 3000-1000 de ani î. Hr.) și ale Împă­ra­ților Imperiului Roman (cu câteva sute de ani î. Hr. și d. Hr.) și le-au înscris în manualele de istorie. Ade­vărata Biografie a Fiului lui Dumnezeu nu i-a preocupat! De ce este prohibit Adevărul despre Fiul Omului, Învăță­to­rul Iubirii, Păstorul din Neamul oierilor? Cine și cu ce scop a căutat să fie distruse sau ascunse dovezile arheologice și documentele referitoare la Ili – Iisus Hristos? Cine l-a determinat pe împăratul Traian să distrugă Centrul Spiritual al Antichității din Munții Orăștiei?“.

Majuscula ca simbol al venerației și al patriotismului se simte aici la fel de bine ca în invita­țiile Școlii Kogayon. Însă există motive de bucurie. Până la urmă, haiducul științific Gheorghe Funar va sfredeli întunericul des al celor care ticluiesc mișelii cu lumina sfântă a adevărului și va scoate la iveală toate conspirațiile care ne vor înrobiți, deposedați de avuții și remorcați la interesele clicilor străine.

Ar fi și păcat să n-o facă. Odată cu trecerea lui Lorin Fortuna în lumea drepților, România avea nevoie de un alt bufon. Cu sau fără panglică tricoloră.