Mișcarea „Nici eu“

Să tot fie doi ani și jumătate de când am scris urmă­toarele rânduri despre un eurosceptic român: „X e liber să-și exprime punctele de vedere când și cum dorește. Nimeni nu poate vârî nimănui pumnul în gură după aproape trei decenii de la descotorosirea de Ceaușescu. Iar dacă X crede că «Europa e un conglomerat de fugiți de-acasă“», e limpede că se spri­jină pe ceva. Păcat că nu e lăsat să beneficieze și pu­blicul de bogăția sapiențială a rostitorului. Păcat că X preferă explicației limpezi sentința rostită cu o arcuire subțire a buzelor, cu zâmbetul omului pe care nu-l duci cu una, cu două.

E dreptul lui X să afirme că «Europa nu cred că ne vrea binele», după cum e dreptul oricui să se întrebe cât de ușor ar fi ajuns X la Viena în 2012 pentru o operație la carotidă, în loc să rămână în mândra și nedreptățita Românie, unde pacienții se infectează și mor în spitale, după ce li se sugerează să vină de acasă nu doar cu tifon și medicamente, ci și cu niscai spray împotriva gândacilor. Pe lângă asta, ca om care a urcat pe multe scene ale Europei, în cadrul unui program care s-ar fi putut intitula «Artă pentru hart㻓, X nu pare să fi avut vreo problemă cu deja amintitul conglomerat al fugiților de acasă. Iar faptul că Europa «nu ne vrea binele» nu-l împiedică să circule nestingherit prin țările ei și să-și facă meseria așa cum crede de cuviință.

Nu cumva e un strop de (sau mai multă) ipocrizie în acest fel de-a întoarce spatele unui conglomerat pe care, cu doisprezece ani în urmă, îl implorai să-și întoarcă fața și spre tine? Nu cumva euroscepticismul lui X se hrănește din altceva decât din convingerea că ne-ar fi mai bine de capul nostru? Și chiar se simte în largul lui X la gândul că, decuplată de la meca­nis­mele europene, România va rămâne la dis­creția unui guvern (Guvernul Dăncilă – n.m.) care își bate joc de oameni, de legi și de țară fără să i se în­tâmple ni­mic?“. Previzibil, întrebarea n-a primit răspuns.

„CÂT DE DEPARTE“. La fel de previzibil, X a descoperit recent, pe coama valului patru al pandemiei, un alt dușman al nației: autorită­țile. „Nu vreau să cred că ne vreți binele, când, de fapt, ne vreți răul“, a rostit X într-o întrevedere tele­vizată cu urmașul bretelofil și caracalean al lui Larry King. Scepticismul lui pare hrănit cu idei din Agrippa, Enesidem și Sextus Empiricus (a nu se omite „t“-ul din „Sextus“). E dincolo de orice dubiu că „autorită­țile“, respectiv gu­vernul, oricum s-ar fi chemat el, au făcut greșeli și n-au dat rezultatele pe care și le-ar fi dorit cei guvernați. Au existat ezitări, contraziceri, răzgândiri, exemple sau decizii proaste, nesocotiri ale regle­men­­tărilor, comportamente sfidătoare, ra­portări incorecte etc.

Nimeni nu le neagă. De aici însă până la prezumția de rea-intenție e cale lungă și doar X știe „cât de departe“ îi merg acuzațiile. Situa­ția e cu ade­vărat complicată, câtă vreme X identi­fică, fără do­vezi și argumente, doar entități care ne vor răul. Printre ele: Uniunea Europeană ieri și „autoritățile“ române azi. Ce-i de făcut, în fața unui asemenea concert al persecuției? Ce-i de făcut, când nimeni nu pare să ne vrea binele? Ce-i de făcut spre a le bate obrazul acestor lideri de pâslă, care acceptă ordine umilitoare de afară și vor să ne transforme în cobai, să ne închidă în case și să ne surpe micile sau ma­rile afaceri? Simplu: trebuie inițiată o mișcare. Iar X îi anunță inițierea în aceeași emisiune a caracalea­nului bretelofil.

Mișcarea se numește „Nu vreau“ și s-ar cuveni să fie un strigăt de revoltă față de felul în care suntem mințiți – noi, românii – cu bună știință de atâta timp. Minciunile se referă la chestiunea pandemiei, care, după cum știu precupeața din Obor, taximetristul din Cugir și toți cei care au pus măcar o dată mâna pe o raboteză, nu există. În cel mai bun caz, e „așa-zisă“, nicidecum aievea. X uită să spună ce se în­tâmplă în celelalte țări ale lumii, unde – să vezi ghi­dușie – numărul infectărilor scade exact în măsura în care crește respectul pentru regulile impuse de conjunctura specială a pandemiei.

La fel, X nu ex­plică de ce alți europeni sunt și mai bătuți în cap decât noi, din moment ce procentul de vaccinați depășește uneori 80%. Poate că n-ar fi rău ca X să aibă un comentariu și despre starea noastră actuală, prin comparație cu cea de acum un an. Și să accepte că, și din cauza lui și a altora ca el, România a trecut de 12.000 de cazuri pe zi (la data scrierii textului, cine știe câte or fi la apariție) în condițiile în care dispune de vaccin, după ce anul trecut pe vremea asta, fără vaccin, numărul lor nu sărea de 6.000.

„MARE CÂT INIMA MEA“. Și fiindcă tot e vremea mișcărilor, mă bucur să vă anunț o inițiativă legată de cea a lui X. Dacă X fon­dează mișcarea „Nu vreau“, mă simt nevoit să-i răs­pund prin mișcarea „Nici eu“. Nici eu nu vreau să mai aud coafeze vorbind despre virusologie și croi­tori perorând despre 5G. Nici eu nu vreau să aflu de la tot felul de rătăciți că în Lombardia au existat doar trei decese și că restul sunt făcătură.

Nici eu nu vreau ca podurile să fie construite de cântăreți pop-rock, iar intervențiile pe creier să fie efectuate de prelucrători prin așchiere. Nici eu nu vreau impos­tură primejdioasă și ranchiună in­conștientă. Spe­ranța de a nu mai avea de-a face vreo­dată cu ele e „mare cât inima mea“.